Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, ca a cerut o analiza interna privind incidentul de marti din plenul Parlamentului din timpul discursului premierului si a sugerat ca Mihail Neamtu ar putea sa nu mai intre in Parlament.

Zgonea l-a criticat pe deputatul Remus Cernea pentru ca i-a invitat in Parlament pe trei reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, printre acestia aflandu-se Mihail Neamtu, care, dupa ce ar fi "bruscat" niste functionari publici, au venit in plenul Parlamentului pentru a protesta in timp ce premierul Victor Ponta vorbea de la tribuna Parlamentului.

"Din pacate pentru noi, anumiti parlamentari alesi prin votul cetatenilor au impresia ca e un fel de casa privata aici si aduc pe oricine, mint cu nerusinare si ii aduc in plenul Camerei Deputatilor. Mai mult decat atat, i-a ajutat sa intre, iar unul dintre cei doi colegi pe care dumneavoastra i-ati intervievat ieri le-a spus agentilor nostri din Departamentul de Afaceri Interne ca este deputat. Avem foarte multe informatii, putem sa facem si plangere penala, dar nu asta este rolul Camerei Deputatilor. Noi incercam sa gasim solutii astfel incat fiecare cetatean al Romaniei de buna credinta sa poata sa participe la lucrarile Camerei Deputatilor si sa respecte niste reguli minime ale UE", a precizat Zgonea, potrivit MEDIAFAX.

Presedintele Camerei sustine ca, dupa incidentul de marti, ar fi nevoie de schimbari in regulamentul parlamentar.

"Din punctul meu de vedere, eu am avut o discutie cu toti cei interesati, si am spus «Dom'le, haideti sa facem niste reguli ca in UE, pentru ca, daca nu facem niste reguli ca in UE, o sa ne trezim in viitor cu tot felul de colegi care nu au reusit sa intre in Parlament si care vin aici si fie va hartuiesc pe dumneavoastra, fie fac alte chestiuni»", a relatat Valeriu Zgonea.

El a sugerat ca exista temei legal pentru ca lui Mihail Neamtu, liderul Partidului Noua Republica, sa ii fie interzis accesul in Parlamentul Romaniei, cat timp nu are calitatea de parlamentar.

"Exista instrumente legale prin care noi sa nu ii mai permitem niciodata, cat va fi cetatean al Romaniei, daca nu va fi ales parlamentar, sa mai intre in Parlamentul Romaniei. Am mai facut-o si cu alti cetateni care au avut acte de violenta in Parlamentul Romaniei in ultimii 23 de ani. Astea sunt instrumentele pe care le avem conform legii si pe care le vom pune in aplicare. I-am rugat pe cei care sunt pregatiti in domeniu sa imi propuna solutiile legale pe care trebuie sa le luam", a aratat Valeriu Zgonea.

Citeste si:
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2024
Parlamentul a aprobat bugetul...

Presedintele Camerei a mai spus ca angajatii acestei institutii care sustin ca au fost bruscati ar putea depune plangere penala atat impotriva deputatului Remus Cernea, care i-a facilitat intrarea in Parlament lui Mihail Neamtu, cat si impotriva colegilor acestuia, care s-au dovedit violenti.

Intrebat daca Remus Cernea ar putea fi sanctionat, Zgonea a spus ca nu poate face acest lucru, deoarece "regulamentul este vechi".

"Din pacate, regulamentul nostru este vechi, trebuie modificat in aceasta sesiune si stiti foarte bine ca CC (Curtea Constitutionala- n.r.) a spus ca nu poti sa il sanctionezi, ca toate sanctiunile care sunt acolo sunt neconstitutionale (...). Singura sanctiune pe care putem sa i-o dam domnului deputat si care nu este incadrata este sa ii luam din resursele financiare sau sa ii dam un avertisment. Pe domnul Cernea nu avertismentul il deranjeaza. Este degradant pentru un parlamentar sa faca astfel de gesturi", a mai spus presedintele Camerei Deputatilor.

Citeste si:
Valeriu Zgonea a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu executare
Valeriu Zgonea a fost...

Zgonea a mai spus ca Serviciul de Protectie si Paza a actionat "in conformitate cu prevederile regulamentare" si ca atributiile din aula Parlamentului nu tin de SPP, ci de Departamentul Afacerilor Interne al Camerei, care va face o analiza pe aceasta tema.

Discursul premierului Victor Ponta din Parlament pe tema scrisorii FMI a fost intrerupt de presedintele Partidului Noua Republica, Mihail Neamtu, care i-a dat un saculet cu bani, despre care a afirmat ca reprezinta "30 de arginti, pretul tradarii pentru Rotia Montana", si l-a acuzat de tradare.

"Ponta tradatorul-salvati tricolorul!", a strigat Neamtu de langa Ponta, aflat la tribuna Parlamentului, dupa care a parasit sala.

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, dupa sedinta de plen in care a fost intrerupt de Mihail Neamtu in timp ce prezenta Acordul cu FMI, ca acesta este "un legionar de mucava si un personaj comic si ridicol", care a fost adus in Parlament de Remus Cernea, consilier al sefului Guvernului.

Citeste si:
Remus Cernea anunta ca pleaca in Finlanda
Remus Cernea anunta ca pleaca...

"Dar sa stiti, pe de alta parte, si aici e proverbul cu «Ce-si face omul cu mana lui...» ca stiu ca pe asta, micul legionar, l-a adus Remus Cernea. Pe Remus Cernea eu l-am facut si consilier si parlamentar, asa incat nu am voie sa ma supar decat eventual pe mine. Dar tot e bine ca Remus Cernea este in Parlament, pentru ca, iata, exista si acest punct de vedere usor extremist reprezentat in Parlamentul Romaniei. Pana la urma, democratie inseamna sa ai structuri in care sa fie reprezentata toata lumea. Domnul Neamtu nu e in Parlament, pentru ca nu cred ca vreun om normal l-ar vota", a spus Ponta.

Deputatul Remus Cernea a declarat ca nu are nicio legatura cu incidentul din Parlament de marti in care doua persoane neautorizate au intrat in plen si au perturbat lucrarile, el precizand ca responsabilitatea pentru actul respectiv revine exclusiv celor care l-au comis.

Citeste si:
Victor Ponta NU va fi cercetat penal pentru plagiat
Victor Ponta NU va fi...

"Astazi (n.red. - marti), in Parlament a avut loc un incident. Doua persoane neautorizate au intrat in plen si au perturbat lucrarile acestuia. Desi am fost acuzat ca as fi avut vreo implicare, nu am nicio legatura cu acest incident si nu am stiut nimic despre ceea ce pregateau respectivele persoane. Eu doar am facilitat accesul pentru cinci persoane care mi-au spus ca doresc sa asiste de la balcoane la lucrarile din plen. Este un drept al fiecarui cetatean de a asista la sedintele Parlamentului, drept care trebuie respectat iar eu am intentionat doar sa facilitez exercitarea acestui drept", sustine Cernea, intr-un comunicat remis agentiei MEDIAFAX.

Potrivit lui Cernea, Parlamentul este institutia fundamentala a democratiei din Romania, "iar prestanta acestuia trebuie aparata si respectata".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.