Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, luni, ca protestul de la Bucuresti fata de proiectul minier de la Rosia Montana se desfasoara "dupa canoane corecte", iar fortele de ordine nu au fost agresate de catre protestatari, adaugand: "Trebuie sa incercam sa fim un pic mai democrati!".

Radu Stroe a afirmat, la Galati, unde a participat la sedinta Comitetului pentru situatii de urgenta, ca daca persoanele care protesteaza la Bucuresti fata de proiectul de la Rosia Montana vor provoca, "vor primi replica", transmite MEDIAFAX.

"Mitingul din Bucuresti se desfasoara dupa toate canoanele corecte. Politia, jandarmii nu sunt agresati, nu sunt injurati, nu sunt loviti. Este adevarat ca pun piciorul putin pe carosabil, o ora-doua, dar e de preferat sa treaca totul in liniste, decat sa incepem sa provocam. Daca ei, insa, vor provoca, sigur ca la prima provocare asupra trupelor de ordine vor primi replica. Dar sper sa nu se intample lucrul acesta. Trebuie sa incercam sa fim un pic mai democrati!", a spus ministrul Radu Stroe.

Peste 10.000 de persoane au protestat, duminica, la Bucuresti fata de proiectul de la Rosia Montana, organizand un mars de aproape patru ore prin centrul orasului si blocand circulatia pe bulevardele Nerva Traian, Bratianu, Balcescu, Carol I si Regina Elisabeta.

Proteste similare au avut loc si in mai multe orase din tara, intre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iasi, Craiova, Suceava, Buzau, Constanta, Timisoara, Sibiu, Targu Mures si Brasov.

Din 1 septembrie, in centrul Capitalei si in mai multe orase din tara au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Rosia Montana.

La protestele de pana acum din Capitala, manifestantii au blocat timp de mai multe ore, in timpul noptii, Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar si un sens al Bulevardului Nicolae Balcescu. De asemenea, ei au protestat in Piata Constitutiei si in Piata Victoriei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.