Copresedintele USL Crin Antonescu a declarat marti ca intalnirea de luni, de la sediul PNL, a fost una privata, in care "s-a vorbit un pic" despre situatia actuala, proiectele de toamna in Parlament, la guvernare si nu despre DNA sau o eventuala candidatura a lui Dan Voiculescu la europarlamentare.

El a facut aceste declaratii intrebat care a fost motivul intalnirii pe care a avut-o, luni, la sediul PNL, cu presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, si cu premierul Victor Ponta si daca Dan Voiculescu ar dori sa candideze in alegerile pentru Parlamentul European care vor fi organizate in anul 2014.

"Nu, nici vorba. Nu am discutat despre aceste lucruri. A fost o intalnire privata si nu o reuniune oficiala USL. De aceea, eu, in cursul diminetii, intrebat de catre unii colegi ai dumneavoastra, am spus ca nu e intalnire USL. Nu s-a discutat despre europarlamentare. Am schimbat cateva cuvinte, practic, pentru ca premierul trebuia sa plece la Chisinau, eu trebuia sa plec la Cotroceni, scurt, dar trebuia sa ajung si nimic din toate subiectele pe care le presupun unii – nu s-a vorbit despre DNA, nu s-a vorbit despre Parlamentul European", a spus el, potrivit MEDIAFAX.

Potrivit afirmatiilor sale, in cadrul intalnirii "s-a vorbit un pic despre situatia actuala, despre proiectele de toamna in Parlament, la guvernare, dar foarte, foarte pe fuga".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.