Primarul Constantei, Radu Mazare, considera ca oamenii care vin in Mamaia nu sunt interesati ca Traian Basescu a spus ca este mizerie in statiune si crede ca seful statului ar fi putut sa remarce si investitiile care s-au facut si ca numarul de turisti a crescut de trei ori fata de acum zece ani.

Intrebat luni, la finalul sedintei Consiliului Local, cum comenteaza afirmatia lui Traian Basescu potrivit careia in Mamaia este mizerie, Radu Mazare a raspuns: "Ce sa spuna si el saracu'? Poate sa spuna ca acum sunt de trei ori mai multi turisti decat acum zece ani, ca s-a dezvoltat, ca e o zona cu investitii?".

Potrivit MEDIAFAX, atunci cand i s-a spus ca in statiune sunt putine cosuri de gunoi, Mazare a afirmat ca este adevarat, dar situatia se va schimba anul viitor, dupa reabilitarea falezei.

De asemenea, el a spus ca si in Londra, pe una dintre cele mai importante strazi, este mizerie la sfarsitul unei zile.

"Asta am constatat si eu (n.r. - ca sunt prea putine cosuri de gunoi), mi-a spus cineva pe plaja, e adevarat, numai ca noi anul viitor schimbam toata faleza si atunci o sa punem toate dotarile astea urbane mai multe. Dar sa-ti spun ceva. Ganditi-va ca intr-un weekend in statiune sunt intre 100 si 150.000 de oameni. Ati fost vreunul la Londra, pe Oxford Street, sa vedeti ce se intampla seara dupa ce trec oamenii asa cum trec pe aici, pe faleza? Este o mizerie si o imputeala de zece ori mai mare decat in Mamaia pentru ca este greu la o suta si ceva de mii de oameni sa intretii intr-un spatiu atat de mic si atat de dens. Iar romanul, sa fim seriosi, ca nu este tipul cel mai educat din Europa, eu nu critic, Doamne-fereste, dar mai bem berea, lasam sticla acolo, PET-ul. Daca vreau cu tot dinadinsul sa gasesc pe nu stiu unde, intr-un colt de restaurant, dupa dos, niste mizerie, sigur ca o gasesc, dar crezi ca ii intereseaza pe oamenii care vin la Mamaia si care sunt multumiti ce spune Basescu?" a afirmat Radu Mazare.

Presedintele Traian Basescu a petrecut cateva ore, vineri seara, intr-un complex hotelier aflat intre Mamaia si Navodari, impreuna cu sotia sa, Maria, seful statului spunand ca s-a simtit bine acolo, singura sa nemultumire fiind legata de Mamaia pentru ca nu ar fi suficient de curata.

"Mi-a placut aglomeratia din Mamaia, dar nu mi-a placut mizeria din Mamaia. Daca v-ati uitat cand sa intri pe faleza din Mamaia, e murdar. (...) Nu-i suficient de curata fata de cate spectacole de-astea gen Las Vegas vedem la televizor. Cand ajungi in Mamaia e o oarecare deceptie", a mai afirmat seful statului.

Intrebat ce statiune prefera intre Mamaia si Neptun, Basescu a ales Neptun.

"In Mamaia nu as putea sa simt ca ma odihnesc, prefer sa stau la Neptun si daca vreau putina atmosfera de Mamaia sa ma duc pana in Mamaia, dar sa stau in Neptun', a explicat presedintele.

Citeste si:
Cum să iei cele mai bune decizii atunci când investești pe piețele...
Cum să iei cele mai bune...

Seful statului s-a aflat la acest sfarsit de saptamana pe litoral.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.