CFR Marfa va avea un manager privat, iar privatizarea va fi reluata in cazul in care actuala procedura nu va fi finalizata cu bine "din cauza celor care isi fac partide acum", a declarat premierul Victor Ponta.

"Despre telenovela de la studioul Cotroceni: cred ca noi trebuie sa fim cei seriosi. Sper sa se finalizeze cu bine procedura de privatizare. Daca nu se finalizeaza cu bine din cauza celor care isi fac partide acum, avem management performant si repornim procedura in asa fel incat sa putem da o certitudine de viitor pentru CFR Marfa", a spus Ponta in sedinta de guvern, transmite MEDIAFAX.

El a aratat ca membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii trebuie sa avizeze schimbarea controlului asupra unei companii strategice.

Presedintele si premierul au o disputa legat de privatizarea CFR Marfa, Basescu cerand ca Ponta sa isi asume responsabilitatea privatizarii, iar primul-ministru solicitand avizul CSAT.

Vineri, Guvernul a anuntat ca neformularea unei pozitii a CSAT in cazul contractului de privatizare a CFR Marfa se va finaliza prin blocarea privatizarii, instituirea unui management privat si restructurarea companiei.

Presedintia a transmis insa ca CSAT nu a avizat niciodata un contract de privatizare dupa incheierea licitatiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.