Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a refuzat sa comenteze, joi, asupra implicarii MAE in aducerea lui Omar Hayssam in Romania, el spunand doar ca este de salutat faptul ca statul roman a demonstrat ca are institutii puternice.

Corlatean a confirmat insa ca MAE a avut un rol in aceasta operatiune, asa cum a mentionat si premierul Victor Ponta, transmite MEDIAFAX.

"Am urmarit cu mare atentie dezbaterile publice in aceasta perioada pe o tema de interes mare, public vorbind. Dar cred ca ati remarcat ca MAE nu a facut comentarii pe aceasta tema. Cred eu ca din dezbaterea aceasta publica, din pacate aici in Romania, uitam esentialul: ca statul roman a avut capacitatea si institutii puternice sa realizeze un obiectiv extrem de important - sa aduca inapoi in tara o persoana condamnata de justitia romana pentru acte de terorism impotriva unor cetateni romani, condamnata la o pedeapsa de 20 de ani, de la care s-a sustras initial", a afirmat Corlatean joi, intr-o conferinta de presa.

Corlatean a mentionat ca el respecta regulile standard in orice tara euroatlantica privind acest tip de operatiuni.

"Primul-ministru a spus foarte clar anumite lucruri. A facut nominalizari de institutii care au avut un rol mai mare sau mai mic in aceasta operatiune, intre care si MAE. Ce pot sa va spun este ca aceste institutii si-au facut datoria si ca, ca in orice fel de astfel de operatiuni, sunt si date care nu sunt la nivelul comentariului public si eu voi respecta regulile standard in orice tara europeana, euroatlantica in acest tip de operatiuni", a spus Corlatean.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.