Inregistrarea convorbirilor telefonice efectuate pe baza cartelelor pre-platite a fost decisa de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii in luna august a anului trecut, in mandatul de presedinte interimar al lui Crin Antonescu, dupa atentatul terorist din Bulgaria, a declarat premierul Ponta.

El a precizat ca nu este vorba de o operatiune de interceptare, ci de inregistrare.

"Este o decizie adoptata in luna august a anului trecut de catre CSAT si, de atunci, am progresat in ceea ce priveste procedurile de implementare, pentru ca in acest moment sunt peste 10 milioane de cartele pre-platite si evident ca nu poti sa retroactivezi. Nu doar ca o sustin, eram in CSAT, daca nu ma insel era in perioada mandatului interimar al domnului Antonescu, domnia sa era presedinte interimar, eu eram prim-ministru, erau toti ministrii acolo, si a fost adoptata aceasta decizie imediat dupa atentatul din Bulgaria, unde atacatorii au folosit cartele pre-platite", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.

Presa a relatat ca deputatul PSD Sebastian Ghita vrea sa depuna o initiativa legislativa care sa permita posibilitatea interceptarii cartelelor telefonice pre-platite de catre serviciile secrete.

Proiectul prevede ca, atunci cand o persoana va cumpara o cartela pre-platita, va trebui sa prezinte codul numeric personal si, daca ulterior un judecator va decide interceptarea numarului telefonic asociat acestei cartele, serviciile secrete vor avea posibilitatea de a identifica detinatorul acestei cartele.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.