Ministrul roman de Externe, Titus Corlatean, aflat in vizita la Moscova, a acordat un amplu interviu publicat luni de agentia rusa Interfax, in care a incercat sa tempereze temerile Rusiei cu privire la scutul antiracheta si "romanizarea" Republicii Moldova.

Corlatean a explicat ca interceptorii ce urmeaza sa fie amplasati in Romania, in cadrul scutului american antiracheta, nu vor avea incarcatura nucleara, putand fi folositi doar pentru legitima aparare.

In calitate de "stat european si membru al Aliantei Nord-Atlantice, Romania, impreuna cu comunitatea internationala, urmareste dezvoltarea (...) oportunitatilor legate de rachetele baltistice", avand in vedere faptul ca "Europa este situata intr-o zona de posibile actiuni ".

"Aceasta abordare este un raspuns responsabil si pasnic", iar "interceptorii care vor fi amplasati in Romania nu vor avea incarcatura nucleara", ci "pot fi folositi doar pentru legitima aparare si in linie cu normele internationale si Carta ONU", a subliniat el, in acest interviu publicat in pagina electronica a Interfax, transmite MEDIAFAX.

"Sistemele SUA si NATO nu sunt in niciun caz indreptate impotriva Rusiei", a adaugat ministrul roman de Externe.

Referindu-se la garantiile cerute de Rusia, el a evocat faptul ca "cele mai solide garantii au fost deja prezentate de Alianta si au fost incluse in Declaratia summitului NATO la Chicago", iar partea romana este interesata si are "sperante mari in cooperarea NATO-Rusia in acest domeniu pe baza de reciprocitate si transparenta".

Intrebat despre stadiul actual al relatiilor dintre Romania si Rusia, Corlatean a declarat ca, "din pacate, acestea s-au dezvoltat neuniform in ultimii ani".

"Mi se pare corect si cinstit sa recunosc faptul ca, uneori, pozitiile noastre nu coincid cu privire la anumite aspecte", insa "pe parcursul anului trecut, au inceput sa se vada tendinte pozitive in planul cooperarii economice, interparlamentar, cultural, precum si de imbunatatire a cadrului legal, care ar putea fi un bun punct de plecare pentru a aprofunda cooperarea romano-rusa in perioada urmatoare", a subliniat Corlatean, adaugand: "avem o serie de proiecte concrete care ar putea contribui la dialogul bilateral". Acestea vor fi discutate cu Lavrov la Moscova.

Citeste si:
A murit primul preşedinte al Republicii Moldova
A murit primul preşedinte al...

Un alt subiect abordat a fost Republica Moldova si evolutia acestei tari, care trezeste la Moscova temeri in legatura cu o perspectiva de "romanizare", conform Interfax.

"Consider ca este total gresit sa se vorbeasca despre «romanizarea» Republicii Moldova, in conditiile in care avem o istorie, cultura, traditii comune cu majoritatea populatiei acestei tari, vorbim aceeasi limba - romana. In plus, discutiile referitoare la identitatea Republicii Moldova trebuie abordate cu atentie, intr-un mod echilibrat si avand disponiblitatea de a asculta opiniile specialistilor - istoricilor, lingvistilor si academicienilor", a spus seful diplomatiei de la Bucuresti.

Totodata, Titus Corlatean a mentionat relevanta procesului de modernizare a Republicii Moldova, evocand un anumit "numitor comun" al acestei tari cu Romania.

Citeste si:
Beri străine pe rafturile magazinelor din Moscova, deși...
Beri străine pe rafturile...

"As spune ca la ora actuala e mai important acel proces prin care trece Republica Moldova - proces de transformare si modernizare profunda, in sens democratic, european. (...) Acest proces are loc si in Romania, dar, desigur, la alt nivel si cu alt ritm. In felul acesta putem spune ca Romania si Republica Moldova au un numitor comun - transformarile politice si la nivelul societatii, legate de integrarea europeana", a afirmat el.

"In ceea ce ne priveste, pozitia noastra fata de Republica Moldova consta in sustinerea integrarii europene, tinand cont de vointa politica in acest sens din partea Chisinaului (si ...) despre alegerea libera a populatiei Republicii Moldova", iar,"indiferent cum va fi aceasta alegere, avem cu totii obligatia sa respectam aceasta optiune", a adaugat el.

"Iata inca un motiv pentru care nu trebuie sa se vorbeasca de «romanizare»", a conchis Corlatean.

Citeste si:
Titus Corlatean a fost desemnat sa exercite atributiile de presedinte
Titus Corlatean a fost...

Titus Corlatean a subliniat, de asemenea, ca este in favoarea abolirii regimului de vize dintre cele doua tari si consolidarii dialogului cultural si diplomatic.

"In ceea ce priveste abolirea regimului de vize in viitorul apropiat, o asemenea decizie poate fi luata doar cu acordul tuturor statelor membre Uniunii Europene. Sustinem o asemenea abordare", a afirmat el.

"De asemenea, speram ca un instrument practic pentru a consolida dialogul pe linia cooperarii culturale si diplomatiei publice ar putea fi sarbatorirea, in 2013, a zece ani de la semnarea tratatului politic de baza si 135 de ani de la stabilirea relatiilor intre tarile noastre", a declarat ministrul roman de Externe.

Vizita oficiala la Moscova a ministrului roman de Externe, Titus Corlatean, are loc in perioada 8-10 iulie, deplasarea fiind efectuata la invitatia omologului sau rus, Serghei Lavrov, potrivit MAE.

Citeste si:
Ministrul Bogdan Aurescu, „pus la zid” de BBC. „Ce ați dat voi...
Ministrul Bogdan Aurescu,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.