Ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, a declarat, vineri, la Bistrita, ca daca programul de inzestrare cu avioane multirol nu incepea in acest an, politia aeriana si supravegherea spatiului aerian al tarii ar fi trebuit asigurate, in 2017, de "cineva din jur".

Ministrul Mircea Dusa a fost intrebat, vineri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Bistrita, daca Armata Romaniei este "lada de gunoi a NATO", avand in vedere ca s-au luat nave casate de britanici, iar acum avioane casate de portughezi.

"Capabilitatile militare din lumea aceasta se realizeaza pe obiective militare. Cand vorbim de avioane multirol care sunt in inzestrarea NATO, aceste avioane, chiar daca au fost folosite, vor fi avioane moderne, cu motoare noi, cu avionica noua, cu sisteme de razboi electronic nou, cu pilot si cu personal tehnic pregatit pentru a executa misiunile pe care le are de indeplinit aviatia de vanatoare", a spus Dusa, potrivit MEDIAFAX.

Ministrul Apararii a adaugat ca MIG-urile detinute acum isi consuma resursa de zbor pana in 2017.

"Daca acest program de inzestrare cu avioane multirol nu incepe in acest an, ramane ca in 2017 sa nu ne putem asigura supravegherea spatiului aerian al tarii. Or, realizarea unei capabilitati militare de inzestrare cu avioane multirol nu se poate face intr-un an. Chiar daca ar fi avioane noi, tot in trei ani se realizeaza pentru ca realizarea acestei capabilitati nu inseamna numai achizitia avioanelor, ci crearea avionicii necesare, a infrastructurii pentru a putea opera aceste avioane, pregatirea pilotilor si a personalului tehnic, asta insemand o suta de oameni. Cine incearca sa duca in derizoriu acest subiect nu prea are dreptate. Daca nu faceam acest pas in acest an, in 2017 ramanea ca cineva din jur sa ne asigure politia aeriana si supravegherea spatiului aerian al tarii", a spus Dusa.

Ministrul Apararii a vizitat, vineri, Brigada 81 Mecanizata Bistrita, una dintre marile unitati ale Armatei Romane.

Romania va achizitiona din SUA si Portugalia 12 avioane vechi tip F-16, pentru care va plati 628 de milioane de euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.