Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa la Cluj-Napoca, ca anumiti procurori si in special DNA au preluat rolul politiei politice de dinainte de 1989 si ca, de foarte multe ori, deciziile au vizat si au lezat drepturile minoritatilor nationale.

"Din 2005 - 2006 incoace au fost cazuri unde noi am observat o transformare perversa la nivelul politiei politice de pana in 1989. A fost preluat acest rol de anumiti procurori si in special de DNA. Am constatat ca, de foarte multe ori, deciziile vizau drepturile minoritatilor nationale, inclusiv folosirea limbii materne in administratia locala, simbolurile comunitatilor locale si nationale si multe aspecte, inclusiv retrocedarea proprietatilor. De aceea am spus ca este o transformare perversa, fiindca nu mai este politie politica. Deciziile justitiei nu se comenteaza, dar prin aceste decizii au fost lezate de foarte multe ori drepturile minoritatilor nationale", a spus Kelemen, potrivit MEDIAFAX.

Intrebat daca este sau nu intamplatoare retinerea de catre DNA a presedintelui Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba, liderul UDMR a afirmat ca nu crede ca actiunea a fost intamplatoare.

El a adaugat ca decizia Curtii de Apel Targu Mures, de cercetare in libertate a lui Borboly, este una "corecta si justa".

"Dupa doi ani si jumatate de cand este pe rolul procuraturii in faza premergatoare, se putea face acest pas, dar nu s-a facut si este irational sa faci pasul dupa doi ani si jumatate. Sunt convins ca Borboly Csaba a procedat legal de fiecare data si toate demersurile sale ca presedinte al CJ Harghita au respectat legile Romaniei", a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, pana la o decizie definitiva a justitiei orice om este nevinovat, iar cel care acuza trebuie sa vina cu argumente.

"Sunt foarte multi care au fost hartuiti, cum este Nagy Zsolt. Cariera lor politica a fost rupta, imaginea lor a fost murdarita si nimeni nu a cerut scuze. Independenta justitiei nu inseamna iresponsabilitate, nu inseamna ca poti face ce doresti, ca esti stat in stat", a conchis Kelemen Hunor.

Citeste si:
Parlamentul se întrunește pentru învestirea Guvernului Ciolacu....
Parlamentul se întrunește...

Presedintele Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba, a fost retinut, luni, de catre procurorii DNA, pentru doua infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice, ambele in forma continuata, luare de mita in forma continuata, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata, doua infractiuni de instigare la uz de fals, doua infractiuni de fals intelectual si denuntare calomnioasa.

Curtea de Apel Targu Mures a respins, marti, propunerea de arestare preventiva pentru 29 de zile in cazul lui Borboly Csaba, presedintele CJ Harghita, dar si in cazul celorlalti trei barbati retinuti in acest dosar.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.