Premierul Victor Ponta a transmis felicitari credinciosilor catolici si greco-catolici din Romania, in urma alegerii noului Suveran Pontif, aratand ca priveste acest moment cu incredere mai ales din perspectiva consolidarii dialogului dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica.

"Adresez cele mai sincere urari de bine tuturor catolicilor si greco-catolicilor, cu prilejul alegerii noului Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Francisc I. Privesc cu multa incredere si speranta aceste clipe, mai ales din perspectiva consolidarii dialogului dintre credinciosii ortodocsi si cei catolici, dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica. Vad in acest moment istoric un bun prilej de reafirmare a principiilor solidaritatii, prieteniei si tolerantei. Dincolo de dimensiunea strict religioasa, semnalul acestei alegeri este extraordinar pentru intreaga lume crestina", afirma Ponta in mesajul transmis, potrivit MEDIAFAX.

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papa originar de pe continentul american si primul iezuit care urca pe tronul Sfantului Petru, a fost ales miercuri seara ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Francisc, purtat pentru prima data de un Suvern Pontif.

Bergoglio, in varsta de 76 de ani si trei luni, este al optulea papa ca varsta la momentul alegerii sale in Scaunul Sfantului Petru, cel mai batran dintre toti fiind papa Clement al X-lea ales in 1670 (aproape 80 de ani). Este totusi putin mai tanar ca predecesorul Benedict al XVI-lea la momentul alegerii sale in 2005 (78 de ani).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.