Europarlamentarul PDL Cristian Preda a afirmat, in plenul Parlamentului European, ca scopul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) este ca statul de drept sa devina o realitate in Romania.

"Orice cetatean roman si-a pus macar o data intrebarea: de ce a fost creat MCV? Raspunsul e stiut aici, in Parlament (Parlamentul European - n. red.) pentru ca statul de drept sa devina o realitate efectiva in Romania. A fost o speranta, dar si un angajament, in ianuarie 2007, atunci cand Romania intra in Uniune. Din pacate, nici azi, la 6 ani dupa, nu putem vorbi despre o asemenea realitate efectiva", a afirmat, miercuri seara, europarlamentarul PDL.

De asemenea, potrivit romanialibera.ro, Preda a precizat ca premierul Victor Ponta este cel mai "aprig adversar" al statului de drept.

"Statul de drept are, dimpotriva, multi adversari la Bucuresti. Iar cel mai aprig e chiar primul-ministru al guvernului. Socialistul Victor Ponta nu vrea sa asume exigentele domniei legii. El a descris solicitarile din ultimul raport MCV ca atacuri partizane, inutile, inexacte. Aceste solicitari sunt, de fapt, toate in favoarea cetatenilor romani", a mai adaugat Cristian Preda.

Fostul prim-vicepresedinte al PDL considera ca Victor Ponta are "un razboi personal" cu principiul statului de drept.

"E un bine, nu un rau sa ai guvern fara corupti! E un bine, nu un rau ca deputatii sa fie egali in fata legii cu ceilalti cetateni! E un bine, nu un rau ca dezbaterea constitutionala sa caute consensul cat mai larg! E un bine, nu un rau ca procurorii sa ancheteze acte de coruptie! Am citat doar cateva din cerintele Raportului MCV, confirmate si de Consiliul Afaceri Generale de luni. Victor Ponta prefera sa le trateze insa ca pe un atac pus la cale de straini, ajutati de tradatori ai patriei. Fantoma nationalismului bantuie – iata! – Romania. De fapt, ca sa intelegem situatia, trebuie precizat ca premierul roman are un razboi personal cu principiul statului de drept, potrivit caruia legile guverneaza, nu oamenii. Intr-adevar, atunci cand Victor Ponta a fost acuzat de plagiat, ministrul educatiei din guvernul pe care-l conducea atunci a desfiintat comisia care il acuza pe seful guvernului", a continuat europarlamentarul PDL

Citeste si:
Victor Ponta, reproș pentru protestatarii de mediu: „Nu s-au mai...
Victor Ponta, reproș pentru...

"Apoi, dupa ce Universitatea din Bucuresti a decis ca teza lui Ponta e plagiata, un alt ministru al educatiei a refuzat sa retraga titlul de doctor premierului. Zilele trecute, actualul ministru al educatiei propunea ca rectorii sa nu mai poata decide nimic in privinta plagiatului. Cand regulile se schimba pentru a acoperi frauda unui politician, avem jungla, nu lege. Din pacate, la Bucuresti, de la instalarea lui Victor Ponta ca premier, statul de drept e sub asediu guvernamental", a concluzionat Cristian Preda.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.