Dupa ce 11 participanti au urcat pe scena, publicul a decis ca Emil Rengle este marele castigator. Totodata, pe langa premiul de 120.000 de euro, el a castigat si premiul de originalitate in valoare de 10.000 de euro.
“Multumesc poporului roman ca m-a votat si ca a crezut in mine si ca au crezut in dragoste si dupa asta i-as multumi intreg universului care a contribuit la acest premiu, este clar ca eu nu merit acest premiu, s-a vorbit prin mine. Cu siguranta, avand in vedere ca am castigat ambele premii, o parte am sa donez”, a declarat el la final, potrivit stirileprotv.ro.
Pe parcursul concursului, nu s-ar putea spune ca drumul sau a fost unul lin, ci presarat cu emotie, lacrimi si mult suspans.
"Am colaborat pentru Katy Perry am cunsocut majoritatea artistilor din America. Mi-am dorit dupa atatia ani de hoianreala in lumea asta sa ma intorc acasa intr-o tara energica, iubitoare, deschisa la minte, inainte de toate suntem suflete, restul e spectacol , doar spectacol", a sustinut el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 22-28 aprilie
Sursa: garbo.ro
-
Cine sunt câștigătorii premiilor RoFintech Awards 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
O companie importantă de logistică și transport achiziționează 100 camioane...
Sursa: wall-street.ro
-
10 Mesaje pe care ar trebui să le lipim prin toată casa ca să le vedem cât...
Sursa: kudika.ro