"Eu ieri am aflat de toata tarasenia asta. Eu sunt pe drumuri. Sunt plecat de saptamana trecuta. De la Chisinau am ajuns la Sfantu Gheorghe. Acum sunt la Slatina, plec la Craiova, deci nu am fost conectat, ca sa zic asa. Eu am fost sunat de impresarii cu care lucrez eu. Deci eu nu vorbesc direct cu primaria si nicaieri nu vorbesc cu nicio primarie. Ei m-au intrebat ce date am libere. Le-am spus ca mai am libera data de 8 decembrie, restul totul este ocupat. Mi-au spus ca este vorba despre un concert de jumatate de ora de colinde in Piata Victoriei. Le-am raspuns ca pot sa vin. Am spus dintr-un foc, care e problema sa cant niste colinde? Nu era vorba de alt spectacol sau de altceva. Am reactionat la fel cum reactionez la toate telefoanele pe care le primesc de la impresari sau de la centre culturale de acest gen”, a spus Ducu Bertzi, potrivit News.ro.
Artistul a precizat ca a cantat colinde si inainte de 1989 in Bucuresti, cand acest lucru era interzis si ar fi "culmea" sa ii spuna din nou cineva ca nu poate canta intr-un anumit loc.
De asemenea, Bertzi a punctat ca nu poate refuza odata ce impresarul a garantat pentru prezenta sa la eveniment.
"Eu peste tot am fost chemat sa cant colinde si nicaieri nu am intrebat in tara cine e primar acolo, cine organizeaza. Daca contractul este OK, daca impresarul care semneaza pentru mine si garanteaza ca eu ma duc, nu pot dupa aceea sa il dau peste cap pe impresarul respectiv. Imi pierd orice fel de colaborare si cu cei care ma impresariaza. Plus ca am si in spate o trupa, eu raspund si de alti oameni. Nu le pot spune nu mai mergem acolo, nu mai mergem in orasul acela, mai ales in perioada aceasta a colindelor. In restul anului, fiecare face cum decide. Poate si eu am avut ocazii in care am spus ca nu merg la ziua unui oras, dar in general nu am refuzat”, a adaugat Ducu Bertzi, urand la multi ani Romaniei.
Profesorii protestează în Piața Victoriei. Principalele...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Finanțare de 31,4 milioane euro de la OTP Bank România pentru Nusco Imobiliara
Sursa: futurebanking.ro
-
Indra Mihăilă, PepsiCo: Circa 95% din necesarul materiei prime provine din...
Sursa: retail.ro
-
Star Taxi, concurența Uber și Bolt, se extinde în Arad, Craiova, Galați și...
Sursa: wall-street.ro