“La cetate, seara vine mai tarziu, soarele se vede pana departe, dar cand totusi apune, istoria prinde viata. Intr-o atmosfera medievala, turistii pot petrece o noapte intr-un cort saxon din secolul al XIII-lea, savurand din vase de lut mancare gatita dupa retete stravechi. Cinefilii vor putea urmari filmele din programul festivalului direct din cort, intinsi pe saltele sanatoase de paie sau la foc, pe o blana de oaie. Ne dorim ca iubitorii de filme si istorie sa aiba parte de o experienta completa de festival” anunta Mihai Dragomir, coordonatorul festivalului.

Pentru al doilea an consecutiv, oaspetii festivalului isi pot inchiria, prin intermediul platformei Airbnb, unul dintre corturile puse la dispozitie in perioadele 28 – 30 iulie si 2 – 6 august. Pe langa cazare, participantii primesc un mic dejun asemenea celor care au trait in aceste corturi, cina la ceaun, acces la toate activitatile festivalului, vizita ghidata in Cetate si recuzita de epoca, asigurata de Asociatia de Reconstituire Istorica Rosenau. Costul unui cort (de mari dimensiuni, cu o capacitate de pana la 4 locuri) este de 70 euro/noapte.

In cele 10 zile de festival, in gradina Cetatii Rasnov, la cinematograful Amza Pellea, in Biserica Evanghelica si in Piata Unirii din oras vor fi proiectate peste 40 de productii cinematografice, vor avea loc expozitii, un salon de carte cu 15 edituri invitate, peste 10 evenimente speciale, dezbateri si concerte si Scoala de Vara Astra. Tema principala a FFIR 2017 este "Globalizarea Populismului".

Citeste si:

Potrivit unui comunicat remis 9am, printre productiile ce vor mai putea fi vizionate se numara (M)ucenicul, documentarul romanesc Varza, cartofi si alti demoni (r. Serban Georgescu), 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil) sau Neruda, in regia lui Pablo Larraín (No, Jackie), cu actorul Gael Garcia Bernal si avanpremiera filmului documentar Brasov 1987 - doi ani prea devreme, produs de Muzeul de Istorie Brasov si Televiziunea Romana, in regia lui Liviu Tofan, la care echipa festivalului a asigurat documentarea si productia executiva..

Sub umbrela denumita Backyard Acoustic, pe scena din gradina Cetatii Rasnov vor urca pe parcursul zilelor de festival The Mono Jacks, Bucium, Travka si Robin and the Backstebbers care vor aduce un performance live inspirat de Reconstituirea, capodopera din 1971 a lui Lucian Pintilie.

Vor fi deschise si 5 expozitii, printre care Dada & Revolutia Bolsevica: Aniversarea a doua revolutii culturale, expozitie realizata de Nasui Collection & Gallery, in care artistul contemporan Daniel Brici alcatuieste o compozitie alegorica istorica pornind de la celebra partida de sah dintre Tristan Tzara si V. I. Lenin, si Trei saptamani in Anzi, in prezenta autorului volumului omonim, Marius Chivu si Ion Ratiu. Un destin pentru Romania, care suprinde din diferite unghiuri celebra scena cu Ion Ratiu la tribuna Parlamentului Romaniei, in timpul mineriadei din 1991, imagini din campania electorala din 1990, respectiv fotografii din viața parlamentara a lui Ion Ratiu, alaturi de politicieni ca Ion Iliescu, Petre Roman sau Adrian Nastase.