LifeStar 12 Mai 2017 16:34
Cea de-a 45-a editie a Galei Premiilor Uniunii Cineastilor din Romania, desfasurata la finalul lunii aprilie, la Teatrul National Bucuresti, intr-o atmosfera grandioasa, va fi difuzata weekend-ul acesta, de postul de televiziune TVR 3.

Iubitorii de film din toata tara sunt invitati sa vizioneze, in exclusivitate, inregistrarea ceremoniei de decernare a celor mai importante premii din cinematografia nationala acordate de UCIN, pe parcursul a doua parti, astfel: sambata, 13 mai, de la ora 16.00 (partea I) si duminica, 14 mai, incepand cu ora 16:00 (partea II).

Amfitrioana Galei Premiilor UCIN 2017, Catalina Grama (alias Jojo) a adus un plus energie, farmec si umor in randul spectatorilor, actorilor si al personalitatilor marcante care au urcat pe scena Salii Studio a Teatrului National Bucuresti pentru a decerna si inmana mult-ravnitele distinctii. Dintre acestia ii amintim pe: Cristi Puiu, Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Tudor Giurgiu, Anca Turcasiu, Laura Cosoi, Daniela Nane, Emilia Popescu, Beatrice Rancea sau Irina Deleanu.

Potrivit unui comunicat remis 9am, in acompaniamentul orchestrei Mundicolor, condusa de dirijorul Daniel Jinga, spectacolul a fost presarat cu momente muzicale sustinute de Alexandra Ungureanu, Calin Geambasu, Claudia Pavel (Cream), Daniel Lazar, Mircea Baniciu, Iulian Burciu si Ana Maria Ivan si a fost completat de balerinele clasei a VII-a a Liceului de Coregrafie Floria Capsali.

La aceasta editie, filmul ”Sieranevada” (regia Cristi Puiu) a obtinut 12 nominalizari, la 11 categorii, fiind recompensat cu Marele Premiu si Trofeul UCIN. Marele Premiu a fost decernat de secretarul de stat in Ministerul Culturii si Identitatii Nationale, Erwin Simsensohn. De asemenea, "Sieranevada" a mai primit ”Premiul pentru rol secundar feminin” si ”Premiul pentru rol secundar masculin”, ”Premiul pentru interpretare feminina”, ”Premiul pentru pentru regie”, ”Premiul pentru scenariu” si ”Premiul pentru cel mai bun film lansat in 2016”, acordat de Asociatia Criticilor.

Lista premiilor decernate la Gala Premiilor UCIN 2017

Pe langa cele mai asteptate trofee ale serii, in programul galei au fost acordate numeroase alte premii importante. Lista tuturor premiilor decernate la Gala Premiilor UCIN 2017, este urmatoarea:
  • Marele Premiu si Trofeul Uniunii Cineastilor – „SIERANEVADA”, regia Cristi Puiu
  • Premiul Special al Juriului - „INIMI CICATRIZATE”, regia Radu Jude
  • Premiul pentru regie - Cristi Puiu pentru filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru scenariu - Cristi Puiu pentru filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru imagine - Andrei Butica pentru filmul „CAINI”
  • Premiul pentru costume - Dana Paparuz pentru filmul „INIMI CICATRIZATE”
  • Premiul pentru scenografie - Cristian Niculescu pentru filmul „INIMI CICATRIZATE”
  • Premiul pentru interpretare feminina - Dana Dogaru pentru rolul Nusa din filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru interpretare masculina „Geo Barton” - Gheorghe Visu pentru rolul Hogas din filmul „CAINI”
  • Premiul pentru interpretare feminina – rol secundar - Ana Ciontea pentru rolul Ofelia din filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru interpretare masculina – rol secundar - Sorin Medeleni pentru rolul Tony din filmul ”SIERANEVADA”
  • Premiul pentru montaj- Roxana Szel pentru filmul „CAINI”
  • Premiul pentru coloana sonora – Sam Cohen, Sebastian Zsemlye pentru filmul „CAINI”
  • Premiul pentru muzica originala - Cristian Lolea pentru filmul „ORIZONT”
  • Premiul pentru scurtmetraj de fictiune- Norbert Fodor pentru filmul „PROIECTIONISTUL”
  • Premiul pentru film documentar de lung si scurt metraj- Serban Georgescu pentru filmul „VARZA,CARTOFI SI ALTI DEMONI”
  • Premiul pentru film de animatie - Paul Muresan pentru filmul „MAMA, TATA, VREAU SA VA SPUN CEVA”
  • Premiul pentru film de televiziune - Cornel Mihalache pentru filmul „UN FILM MAI PUTIN VESEL, MAI MULT TRIST, POETIC SI SFATOS”s
  • Premiul Opera Prima „Alexandru Tatos” - Bogdan Mirica pentru filmul „CAINI”
  • Premiul pentru machiaj - Bianca Boeroiu pentru filmul “INIMI CICATRIZATE.”

Presedintele Uniunii Cineastilor din Romania, domnul Laurentiu Damian, a acordat doua Premii Academice, criticului si istoricului de film Eva Sirbu si actorului Ilarion Ciobanu (in memoriam) si Premiul Special al UCIN, acordat macheurului Mircea Voda, precum si urmatoarele premii speciale:
  • Premiul Special al Uniunii Cineastilor – domnului Gheorghe Balasoiu si domnului Marius Nedelcu pentru cartea-album „Bucuresti, filmam!”;
  • Premiul de Excelenta al Uniunii Cineastilor – domnului Aurel Miheles cu ocazia implinirii a 70 de ani de activitate in domeniul cinematografiei;
  • Premiul de Excelenta al Uniunii Cineastilor - domnului Alexandru Gaspar cu ocazia implinirii a 60 de ani de activitate in domeniul filmului documentar;
  • Premiul Special al Uniunii Cineastilor - domnului Mircea Voda – pentru contributia remarcabila adusa artei machiajului in film;
  • Diploma de excelenta a Uniunii Cineastilor -domnului Ioana Albu pentru contributia remarcabila adusa filmului romanesc.

In cadrul Galei au fost acordate si Premiile Asociatiei Criticilor:

  • Premiul pentru cel mai bun film lansat in 2016: Sieranevada de Cristi Puiu, premiu stabilit prin votul a 43 de membri ai Asociatiei Criticilor;
  • Premiul “George Littera” pentru carte de film: lui Viorel Domenico pentru “Jean Georgescu altfel…”;
  • Premiul “Ion Cantacuzino” pentru publicistica cinematografica: lui Doinel Tronar pentru articolele publicate in format print si online.

Sub auspiciile Uniunii Cineastilor din Romania, evenimentul a fost produs de Revolver in co-productie cu TVR3.
Citeste si:
Stil ecvestru la Karpatia Horse Show: clasic chic! Ce premii poti...
Stil ecvestru la Karpatia...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.