Incepand din aceasta luna, iubitorii de natura si muzica live care tanjesc dupa serile de vara cu jazz sub cerul liber isi pot planifica iesirea la a 21-a editie a Garana Jazz Festival, care va avea loc intre 6 si 9 iulie, in Muntii Semenic.

Americanul John Scofield si proiectul sau Überjam, quintetul Enrico Rava-Tomasz Stanko si suedezii de la Tonbruket sunt primele trei prezente anuntate in line-up-ul acestei editii. Biletele pentru Garana Jazz Festival au fost puse in vanzare in reteaua Biletmaster.ro.

Potrivit unui comunicat remis 9am, publicul se va bucura anul acesta de prezenta exceptionala a lui John Scofield (foto), castigator a doua premii Grammy la ceremonia din februarie 2017: cel mai bun album de jazz instrumental pentru ”Country for Old Men” si cea mai buna improvizatie solo jazz pentru single-ul “I'm So Lonesome I Could Cry”. Pionier al fusion-ului si maestru al genului bebop, funk si R&B, John Scofield a influentat evolutia jazz-ului de la finalul anilor 70 pana in prezent, iar chitara sa si-a facut cunoscute acordurile pe toate continentele. Artistul si-a inceput cariera in 1978 si timp de 3 ani a cantat si inregistrat alaturi de Miles Davis, o etapa artistica care i-a asigurat un loc stabil in prim-planul jazzului international. A inregistrat 30 de albume care au inclus colaborari cu muzicieni valorosi ca Pat Metheny, Charlie Haden, Eddie Harris, Medeski, Jack DeJohnette, Joe Lovano, Phil Lesh, Herbie Hancock, Joe Henderson si multi altii. Scofield va fi insotit pe scena garaneza de alte trei prezente speciale: tobosarul Dennis Chambers, chitaristul Avi Bortnick si basistului Andy Hess. Va fi o formula muzicala de exceptie care va ajunge in Muntii Semenic dupa ce va incanta iubitorii de jazz prezenti la cea de-a 51-a editie a prestigiosului Montreux Jazz Festival.

Pe aceeasi scena vor urca si doua dintre cele mai importante legende ale jazz-ului european, trompetistii Enrico Rava si Tomasz Stanko, alaturi de Giovanni Guidi la pian, Reuben Rogers (foto) la chitara bas si Gerard Clever la tobe. O premiera pentru lumea muzicala internationala, acest proiect inedit mixeaza energia jazzului european cu forta jazzului american. Nu va fi un jam session sau un razboi al trompetelor, ci o explorare profunda a legendelor jazz-ului, o intalnire intre personalitati artistice puternice capabile sa-si puna la un loc sensibilitatea si creativitatea pentru a spune aceeasi poveste. Enrico Rava, esenta efervescentei jazzului italian, va ajunge in premiera la Garana in aceasta vara.

Tonbruket, formatia suedeza care a cantat la Garana in 2010, revine in poiana dupa sapte ani cu un album nou, Forevergreens, lansat in primavara anului trecut. In frunte cu Dan Berglund, muzicianul care a facut parte din indragitul grup EST, Tonbruket va readuce la festival stilul crossover si farmecul jazz-ului suedez presarat mereu cu improvizatie neasteptata si vibratii profunde.

Citeste si:
retailArena 2023: cifrele înregistrate la cea de-a 11-a ediție a...
retailArena 2023: cifrele...

Se anunta un program muzical incarcat cu trupe legendare si prezente deschizatoare de drum in lumea jazz-ului european si american. La editia 2017, concertele si evenimentele adiacente Garana Jazz Festival se vor desfasura pe trei scene din Muntii Banatului, intre 6 si 9 iulie. Biletele pot fi achizitionate online, prin Biletmaster.ro, la pretul de 300 de lei in varianta de abonament pentru patru de concerte sau 85 de lei in varianta de bilet pentru o singura seara de festival. Mai multe detalii despre editia 21 a celui mai important festival de jazz open-air din Europa Centrala si de Est se regasesc pe www.garana-jazz.ro si www.facebook.com/GaranaJazzFest.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.