Bob Dylan a mulţumit în scris Academiei Suedeze care i-a atribuit premiul Nobel pentru literatură în luna octombrie şi va fi reprezentat de cântăreaţa americană Patti Smith la ceremonia oficială de înmânare a distincţiilor, ce va avea loc la Stockholm, pe 10 decembrie.

Bob Dylan, premiat de Academia Suedeza pe 13 octombrie 2016, a anuntat deja ca nu va putea sa participe la acea ceremonie oficiala de pe 10 decembrie la Stockholm. Doua luni mai tarziu, artistul american a multumit, in sfarsit, institutiei suedeze, prin intermediul unui mesaj scris. Starul american va fi reprezentat la acel eveniment de cantareata Patti Smith, care va interpreta unul dintre cantecele sale.

”Laureatul premiului Nobel pentru literatura din acest an, Bob Dylan, nu va participa la Saptamana Nobel, dar ne-a trimis un text care va fi citit in timpul dineului oficial”
, a precizat Academia Suedeza intr-un comunicat.

Aceasta scrisoare de multumire - cateva cuvinte ce vor fi citite la finalul banchetului oficial de pe 10 decembrie - nu il scuteste insa pe starul american de obligatia de a sustine un discurs de acceptare a premiului.

Bob Dylan, un laureat atipic al premiilor Nobel

Dupa ce a primit premiul Nobel pentru literatura, Bob Dylan s-a dovedit a fi un laureat mai putin obisnuit. In seara zilei decernarii premiului, pe 13 octombrie, starul american a sustinut un concert in Las Vegas si nu a rostit niciun cuvant pe aceasta tema. Un membru al Academiei Nobel nu a ezitat sa il numeasca ”grosolan” si ”arogant”. La sfarsitul lunii octombrie, intrebat in legatura cu participarea sa la ceremonia oficiala de inmanare a premiilor Nobel si la banchetul de dupa aceasta, Bob Dylan a facut urmatoarea declaratie pentru Daily Telegraph: ”Absolut. Daca va fi posibil”. Dar pe 16 noiembrie , intr-un mesaj catre Academia Suedeza, Bob Dylan s-a declarat ”incantat” de acest premiu si a spus ca nu va putea sa vina la Stockholm din cauza ”altor angajamente”.

La ceremonia de inmanare a premiilor Nobel, cantareata americana Patti Smith, admiratoare a lui Bob Dylan, va interpreta unul dintre cantecele acestuia - ”A Hard Rain's A-Gonna Fall".

Potrivit Academiei Nobel, "exista sanse mari ca laureatul sa vina la Stockholm anul viitor” si va putea sa isi sustina, atunci, discursul de acceptare a premiului.

Bob Dylan nu este singurul laureat al premiului Nobel pentru literatura care nu se prezinta la banchetul oficial pentru a-si primi premiul. Scriitoarea austriaca Elfriede Jelinek, in 2004, si dramaturgul britanic Harold Pinter, in 2005, nu au participat nici ei la banchetele din acei ani.

Legendarul cantaret folk american Bob Dylan a devenit primul cantaret din lume care a castigat premiul Nobel pentru literatura, pe 13 octombrie 2016, pentru ”crearea unor noi expresii poetice in marea traditie a cantecului american”, potrivit motivatiei oficiale a Comitetului Nobel.

Citeste si:
Bob Dylan și-a vândut toate drepturile de autor
Bob Dylan și-a vândut toate...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.