Actrita Maia Morgenstern a publicat joi, pe Facebook, un mesaj in care a relatat ca desi a primit o invitatie oficiala de la presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, la Parada militara de Ziua Nationala de la Arcul de Triumf din Bucuresti, a privit manifestatia de la gard, pentru ca paznicii nu i-au permis sa ajunga la tribuna oficiala.

”Ne inghesuim noi in tramvaiul 41. Descindem la Casin. Scot eu tantosã invitatia oficiala, scrisa frumos cu auriu si astept sa fiu poftita cu surle si trambite. In tribuna oficiala... «Nu se intra pe aici! Mai incolo, mai in spate». «Bine, dar eu... Eu... Invitatie... Oficiala...», baigui eu sub privirile compatimitoare ale fiicei mele adolescente. «Haideti, mai repede, va rugam, treceti. Pe aici nu se poate intra», nu s-au lasat induplecati pazitorii. Am inteles. Am privit parada de langa gard”, a scris Maia Morgenstern pe Facebook.

Actrita a adaugat ca apoi, cateva tinere ofiter au rugat-o sa faca fotografii alaturi de ea. ”Apoi, domnisoarele ofiter de acolo au dorit sa faca fotografii cu mine. Au rugat-o pe fiica mea sa ne faca poze. Ziua a fost salvata. Eu vreau sa le multumesc. Tuturor”, a incheiat Maia Morgenstern.

Presedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Ciolos, fostii sefi ai statului Ion Iliescu, Traian Basescu si Emil Constantinescu, ministri, diplomati, reprezentanti ai institutiilor statului, liderul PNL Alina Gorghiu, veterani de razboi au asistat la parada de la tribuna oficiala. Primarul general Gabriela Firea, liderii PSD si ALDE, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, s-au aflat in apropierea zonei oficiale, dar in spatiul destinat publicului.

Parada s-a desfasurat fara incidente, cu exceptia faptului ca premierul Dacian Ciolos si presedintele Klaus Iohannis au fost huiduiti la sosire, de un grup restrans de oameni aflati in apropierea zonei oficiale, unde se afla si liderii PSD si ALDE.

Presedintele Klaus Iohannis a decis anul acesta sa nu invite la parada de 1 Decembrie, nici la receptia oficiala gazduita la Palatul Cotroceni, politicieni cu probleme in justitie, cum ar fi liderul PSD Liviu Dragnea si liderul ALDE Calin Popescu Tariceanu. Decizia a provocat dispute, PSD criticandu-l pe Iohannis, iar alte controverse au plecat de la absenta primarului general, Gabriela Firea, din zona oficiala.

Citeste si:
Probleme pentru Oana Moșneagu și Vlad Gherman, înainte de nuntă! Ce...
Probleme pentru Oana Moșneagu...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.