Trupul neinsufletit al actorului si muzicianului Ioan Gyuri Pascu va fi depus marti, de la ora 15.00, la cimitirul Bellu Ortodox, iar inmormantarea va avea loc, vineri, la cimitirul din orasul Agnita, a confirmat pentru Agentia de presa News.ro, Cristian Gretcu, fostul coleg al artistului din grupul Divertis.

Medicii de la Institutul National de Medicina Legala (INML) ”Mina Minovici” vor face necropsia, marti, decizia fiind luata de familie, avand in vedere varsta artistului. ”Tot marti, de la ora 15.00, trupul neinsufletit va fi depus la cimitirul Bellu Ortodox, iar inmormantarea va avea loc, vineri, la ora 12.00, in cimitirul din orasul Agnita”, a declarat Cristian Gretcu.

Actorul si muzicianul Ioan Guyri Pascu a murit la varsta de 55 de ani, luni dimineata, in resedinta sa din Bucuresti, in urma unui stop cardio-respirator.

Ioan Gyuri Pascu, nascut pe 31 august 1961, in Agnita, a fost un muzician si un actor roman, membru al grupului de umor Divertis din anul 1987. S-a lansat in cariera muzicala in anul 1977 si de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues si reggae, scrie News.ro.

A fondat mai multe formatii de succes in anii '90, precum The Blue Workers si Pacific. A lansat mai multe piese de rock alternativ prin casa lui de discuri, Tempo Music, si a fost un critic al radioului comercial romanesc.

Pe langa activitatea de la Divertis, unde a abordat in special satira politica, a mai jucat in lungmetraje precum ”O vara de neuitat”, in regia lui Lucian Pintilie, si in ”Occident”, regizat de Cristian Mungiu.

A jucat si in mai multe piese de teatru, precum ”Take, Ianke si Cadir”, asigurand si coloana sonora pentru o parte din ele.

A colaborat cu mai multe posturi de televiziune, printre care TVR 1, Antena 1 si Pro TV. A contribuit ca jurnalist sportiv si comentator de sport si a scris mai multe carti de spiritualitate si pentru copii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.