Sebastian Papaiani, nascut Sevastian Papaiane, a jucat in peste 60 de filme, pe ecran, in alte zeci de roluri in teatru, dar si in telenovele, si a fost partener ai unora dintre cei mai mari actori ai scenei si ecranului: Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Radulescu, Jean Constantin, Colea Rautu, Ion Besoiu.

A interpretat roluri intrate deja in legenda, precum plutonier Capsuna in seria ”Brigada Diverse”, Alecu in ”Asta seara dansam in familie”, Ieremia din ”Toate panzele sus”, Gogu din ”Nea Marin, miliardar” si Pacala, in filmul lui Geo Saizescu cu acelasi nume, rol care l-a propulsat in galeria actorilor populari din cinematografia romaneasca.

”Daca joci rolul unui rege, cand te duci la piata sa iei legume nu te poti comporta ca un rege. Tocmai asta este arta, arta inseamna sa minti frumos, atat de frumos incat sa se apropie de realitate”, marturisea artistul despre zecile de roluri jucate.

In teatru, a fost Regele Salemului in ”Alchimistul” si Batranul actor comic al lui Luigi Pirandello. In ultimii ani a fost distribuit in telenovele, filme care l-au readus in atentia publicului larg, dupa ce a aparut in ”Numai iubirea”, ”Lacrimi de iubire”, ”Daria, iubirea mea”.

S-a nascut la 25 august 1936, la Pitesti si a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica in 1960.

Copilaria si-a petrecut-o, dupa cum declara actorul, “intr-o lume modesta, intr-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de tigani, dar tigani cu care puteai sa fii prieten...”. Tatal sau, Alecu Papaiani, era grec de origine. Papayannis era proprietarul unei curti, undeva in marginimea Pitestiului, unde erau apartamente de doua camarute, inchiriate de cosari, geambasi, lustragii.

Alaturi de prietenii lui, era fascinat de circul care venea in cartier si de filmele ce rulau in acei ani, iar John Wayne si Johnny Weissmuller erau preferati.

La 17 ani, se angajeaza contabil la un oficiu farmaceutic si joaca teatru de amatori, indrumat de fosta Miss Romania 1936, Crina Cojocaru, care il determina sa treaca peste multe obstacole si sa devina actor.

Citeste si:
„Război Civil” iminent la cinema, din 12 aprilie
„Război Civil” iminent la...

In 1963, a debutat in comedia regizorului Geo Saizescu ”Un suras in plina vara”, unde alaturi de tanara actrita Florina Luican se face remarcat atat de critici, cat si de public. ”Am ajuns actor din intamplare”, declara el.

A devenit celebru pentru cinefili cu rolurile plutonier Capsuna din ”B.D”, Alecu din ”Asta seara dansam in familie”, Pacala, Pompei din ”Toamna bobocilor” si mai ales Ieremia din ”Toate panzele sus”.

In teatru, Sebastian Papaiani a jucat pe scena de la Odeon. Aici a fost Firs in "Livada de visini" de A.P. Cehov, Regele Salemului in "Alchimistul" dupa Paulo Coelho, Ion Sorcova in ”Domnisoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, Batranul actor comic in ”Asta seara se joaca fara piesa” de Luigi Pirandello, Marcel in ”Asteptam pe altcineva” de Paul Ioachim, Figaro in ”Barbierul din Sevilla” de Beaumarchais, Surdu in ”Milionarul sarac” de Tudor Popescu, Boult in ”Pericle” de W. Shakespeare, Prezentatorul Chitlaru in ”Opinia publica” de Aurel Baranga, Belu in ”Comedie fara titlu” de Ion Baiesu, Miron in ”Steaua fara nume” de Mihail Sebastian, Nica in ”Liola” de Carlo Goldoni, Ionica Para in ”Sa nu-ti faci pravalie cu scara” de Eugen Barbu.

Citeste si:
Sebastian Stan, actorul român de la Hollywood, intră în competiția...
Sebastian Stan, actorul român...

Spunea, intr-un interviu, ca si-ar fi dorit sa-l joace pe Cyrano de Bergerac si Don Quijote.

”In teatru sau in film, eu intotdeauna am plecat la drum cu un alt personaj pe care l-am dus in spate. Nu m-am jucat niciodata pe mine sau nu am jucat ce as fi dorit eu. De exemplu, mi-as fi dorit sa-l joc pe Cyrano de Bergerac, pentru ca aveam nasul mare. Visam treaba asta. A trecut vremea, n-am mai avut timp. Am mai vrut sa joc rolul lui Don Quijote. Sa stiti ca intotdeauna actorii vor muri spunand ca mai voiau sa joace cutare sau cutare rol. Rolurile pe care le-am jucat nu m-au framantat niciodata. Nu ma consuma. Dar asta nu inseamna ca nu ma gandesc mult la ele”, spunea actorul in iulie 2011.

Stefan Banica si Stefan Iordache i-au fost cei mai buni prieteni. La fel si Draga Olteanu Matei si Stela Popescu. I-a iubit pe George Constantin, pe Stefan Mihailescu Braila si pe Puiu Calinescu, pentru ceea ce au fost ei, pentru usurinta cu care jucau.

Citeste si:
Zilele Bucureștiului 2022. Ce evenimente vor avea loc între 16-18...
Zilele Bucureștiului 2022. Ce...

Cu comunistii nu a avut probleme si povestea, intr-un interviu, cum au vrut sa-l tunda, dar au renuntat dupa ce au aflat cine este: ”Au venit dupa mine si m-au luat la post sa ma tunda. Eram in Sighisoara. Am si stat la beci cateva ore pentru ca nu voiam sa ma tund. La cinematograf rula un film cu mine si, totodata, filmam pentru o alta pelicula in acea zona. Au venit niste aviatori dupa mine, la militie, si au vorbit cu maiorul, i-au explicat cine sunt. El, ditamai maiorul, habar nu avea! Si-a cerut scuze ulterior”.

Spunea ca nu a avut niciun regret si ca nu isi reproseaza nimic din ceea ce a facut. Daca ar fi luat-o de la capat, ar fi fost in alta tara. ”50 de ani de cariera au trecut fara sa regret vreodata ca mi-am ales drumul asta”, declara Sebastian Papaiani.

Sebastian Papaiani are doi urmasi, baieti, din casatorii diferite. Din prima casatorie il are pe Sebastian (Basti) si din a doua, cu Marcela, pe Alkys.

Citeste si:
Laura Bretan, Dora Gaitanovici, Cristina Lupu si Jurjak vor cânta...
Laura Bretan, Dora...

S-a casatorit la 25 de ani cu actrita Eugenia Giurgiu, de care s-a despartit la scurt timp, plecand la Sibiu, unde a jucat la Teatrul ”Radu Stanca”, alaturi de mari actori ai teatrelor bucurestene. Cand fiul sau a implinit 10 ani, a castigat custodia, insa nu a avut o relatie buna, cu el, astfel ca Basti a fugit la mama lui, in 1973/ 1974, la Oradea. Cei doi, tata si fiu, s-au revazut in 1987, cand Basti era in armata si apoi in 2000, cand Basti i-a comunicat tatalui ca mama sa a murit. Relatiile vor ramane in continuare reci, potrivit News.ro.

Cu cea de-a doua sotie, Marcela, il va avea pe Alkys. Impreuna au locuit la Gruiu, intr-o casa cu gradina, plina de pomi, flori si animale domestice, cumparata in 2006, dupa ce fusese incantat de proprietatea prietenului sau de pe o strada vecina, actorul Stefan Iordache.

Spunea ca si-ar fi dorit o vila pe Coasta de Azur, dar a iubit casa de la tara. ”Eu n-o sa prind asemenea vremuri, n-o spun cu regret, dar mi-as dori ca cei care vor veni dupa mine sa aiba asa ceva”, spunea actorul.

Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul national Serviciul Credincios in grad de Cavaler, alaturi de alti actori, "pentru devotamentul si harul artistic puse in slujba teatrului romanesc", cu prilejul implinirii unui veac si jumatate de existenta a Teatrului National ”I.L. Caragiale” Bucuresti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.