Tenorul italian Alessandro Safina, aflat in Romania pentru a-si promova concertul pe care il va sustine, pe 14 aprilie, la Sala Palatului din Capitala, a declarat ca i-ar face placere sa cante si la Festivalul "George Enescu", daca va fi invitat de organizatorii evenimentului.

"Mi-ar placea sa vin sa cant la Festivalul Enescu, daca voi fi vreodata invitat", a declarat cunoscutul tenor, intr-un eveniment, organizat miercuri, la Bucuresti. Totodata, artistul a mai afirmat ca printre artistii cu care ar vrea sa colaboreze se numara Bono, solistul trupei U2, si cantaretul italian Jovanotti, pe care il admira.

Muzicianul a vorbit si despre experienta memorabila pe care a avut-o pe platourile de filmare ca actor, in pelicula "Tosca e altre due" (2003), regizata de Giorgio Ferrara, despre colaborarea cu alti artisti, printre care figureaza si cantaretul britanic Elton John, si despre concertele viitoare, marturisind ca il asteapta cu nerabdare pe cel pe care il va sustine impreuna cu pianistul francez Michel Legrand.

"Energia pe care o transmit in muzica este generata de forta iubirii. Iubirea este cel mai important sentiment uman pentru mine. Cand eram copil, pe la 15 ani, aveam o frica imensa de a fi pe scena. Acum, toata emotia este transferata in inimile celor care ma asculta. De fapt, acesta este motivul pentru care am trecut catre conceptul muzical de opera rock, de aceea am vrut sa imbin muzica clasica cu cea pop, pentru a fi mai aproape de oameni", a mai spus tenorul italian, pentru MEDIAFAX.

In cadrul concertului din 14 aprilie, Alessandro Safina va evolua in acompaniamentul celor 74 de muzicieni profesionisti cunoscuti sub titulatura "The Alexander Symphony Orchestra".

Alessandro Safina are o cariera de succes in lumea operei, concertand, cu casa inchisa, pe cele mai importante scene de profil. Tenorul italian a cunoscut o crestere a popularitatii la inceputul anului 2000, cand a combinat muzica clasica cu cea pop pentru a crea un nou stil, greu de incadrat - "opera-rock"- dupa cum el insusi il numeste.

Alessandro Safina a colaborat cu numerosi artisti internationali, printre care Elton John, Carlos Santana, Rod Stewart, Miriam Stockley, Sarah Brightman, José Carreras si Mario Frangoulis.

Alessandro Safina a mai concertat in Bucuresti pe 7 martie 2012, pe 2 noiembrie 2009 si pe 6 iunie 2008.

Citeste si:
Oana Roman, reacție dură după ce nu a fost invitată la un eveniment...
Oana Roman, reacție dură după...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.