Averea cantaretului britanic David Bowie, care a decedat pe 10 ianuarie, este estimata la aproximativ 100 de milioane de dolari, jumatate din aceasta urmand sa ii revina vaduvei artistului, celebrul super-model Iman, iar cealalta jumatate va fi impartita de fiul si fiica starului, potrivit BBC.

Potrivit testamentului artistului, care a fost depus vineri la o instanta din Manhattan, Iman va primi jumatate din averea cantaretului si resedintia din New York a cuplului.

Cealalta jumatate a averii lui David Bowie va fi impartita de fiul artistului, Duncan, care provine din prima casatorie a cantaretului, cu Angela Bowie, si de fiica starului, Alexandria Zahra Jones, rezultata din casatoria lui cu Iman, scrie MEDIAFAX.

Pe de alta parte, potrivit informatiilor din testamentul sau, David Bowie si-a dorit sa ii fie imprastiata cenusa pe insula Bali, intr-un ritual budist. Nu se stie daca aceasta ceremonie a avut deja loc.

Trupul neinsufletit al lui David Bowie a fost incinerat pe 12 ianuarie, in New Jersey, potrivit unui certificat de deces atasat testamentului. Niciun membru al familiei sale si niciun prieten nu au fost prezenti la incinerarea sa, in conformitate cu dorinta cantaretului britanic.

Pe de alta parte, potrivit testamentului artistului, asistenta personala a starului, Corinne Schwab, va primi doua milioane de dolari, in timp ce o suma de un milion de dolari a fost lasata de cantaret unei foste dadace, Marion Skene.

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit pe 10 ianuarie, la varsta de 69 de ani, dupa o curajoasa lupta de 18 luni cu cancerul.

Ultimul album al lui David Bowie, "Blackstar", lansat cu doua zile inainte de moartea acestuia, se afla pentru a treia saptamana consecutiv pe primul loc in topurile din Marea Britanie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.