Rene Angelil, sotul cantaretei Celine Dion, a murit, joi dimineata, la varsta de 73 de ani, au confirmat reprezentantii acestuia, pentru revista People.

Rene Angelil a decedat in resedinta sa din Las Vegas, "dupa o lunga si curajoasa lupta cu cancerul", au declarat reprezentantii acestuia. Familia lui Rene Angelil a solicitat sa ii fie respectata intimitatea in aceste momente dificile.

Rene Angelil a fost operat de o tumoare canceroasa in zona gatului, in decembrie 2013. El a murit din cauza acestui tip de cancer, in timp ce se afla in casa sa, fiind totodata sub supravegherea unui medic.

In august 2015, Celine Dion a dezvaluit intr-un interviu faptul ca sotul ei, Rene Angelil, doreste sa isi petreaca ultimele clipe din viata alaturi de ea si sa moara in bratele sale.

Celine Dion a spus ca este foarte determinata sa ramana puternica, pentru a fi alaturi de Rene pana la capat. "Poti sa ai genunchii care iti tremura la final, dar, atunci cand cineva pe care il iubesti se imbolnaveste si are nevoie de ajutor, nu e timpul sa plangi. Dupa aceea, desigur. Dar nu inca", a adaugat cantareata la momentul respectiv.

"Uneori, vrea sa merg alaturi de el intr-un loc diferit. Il intreb: «Iti e frica? Te inteleg. Vorbeste-mi despre asta». Iar Rene imi raspunde: «Vreau sa mor in bratele tale». Eu ii spun: «Ok, bine. Voi fi aici, vei muri in bratele mele»", a continuat artista canadiana.

Celine Dion s-a tinut departe de atentia presei in ultimii ani, concentrandu-se pe ingrijirea sotului si managerului ei, Rene Angelil, care a fost diagnosticat cu cancer la nivelul gatului. Celine Dion si-a anulat toate concertele pe care le avea programate la Caesars Palace din Las Vegas, in 2014, pentru a fi alaturi de sotul ei, care trecea in acel moment printr-o etapa foarte dificila a terapiei. Dar, dupa ce a fost incurajata de Rene Angelil sa revina pe scena, diva nord-americana si-a reluat, anul trecut, acea serie de concerte.

Citeste si:
Concertul Celine Dion, din nou reprogramat
Concertul Celine Dion, din...

Celine Dion si Rene Angelil, care a fost si managerul si mentorul cantaretei, s-au casatorit in 1994. Ei au avut impreuna trei copii - Rene Charles, in varsta de 14 ani, si gemenii Eddy si Nelson, in varsta de cinci ani.

Rene Angelil a mai avut trei copii dintr-o relatie anterioara, respectiv pe Anne-Marie, Patrick si Jean-Pierre, care in prezent sunt adulti, scrie MEDIAFAX.

Celine Dion s-a nascut pe 30 martie 1968, in Canada, intr-o familie melomana cu 14 copii. A cucerit apoi, pe rand, Quebecul, Franta si, in cele din urma, Statele Unite. In cei peste 25 de ani de cariera, Celine Dion a primit numeroase premii muzicale si a vandut peste 200 de milioane de albume.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.