Actorul canadian Ryan Gosling se afla in negocieri avansate pentru a interpreta rolul principal intr-un nou film biografic dedicat astronautului american Neil Armstrong, primul om care a pasit pe Luna, informeaza contactmusic.com.

Lungmetrajul "First Man" va avea la baza biografia "First Man: A Life Of Neil A. Armstrong", scrisa de James Hansen, si se va concentra pe misiunea spatiala din 1969, care i-a avut ca protagonisti pe astronautii americani Neil Armstrong si Buzz Aldrin.

Acea misiune spatiala a fost una istorica, deoarece, in cadrul ei, oamenii au reusit sa paseasca pentru prima data pe Luna.

Daca Ryan Gosling va obtine acest rol, el va colabora din nou cu regizorul Damien Chazelle, cu care lucreaza in prezent la filmul "La La Land".

Clint Eastwood era propus initial pentru a deveni regizor si producator al filmului, dar, in final, Damien Chazelle a semnat contractul si va regiza acest film pe baza unui scenariu scris de Josh Singer, scrie MEDIAFAX.

Apollo 11 este numele primei misiuni in care omul a pasit pe suprafata Lunii. Lansata pe data de 16 iulie 1969, misiunea era formata din comandantul Neil Aiden Armstrong, din Michael Collins, pilotul modulului de comanda, si din Edwin Eugene "Buzz" Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de 20 iulie 1969, Armstrong si Aldrin au devenit primii oameni care au pasit vreodata pe Luna, in timp ce Collins gravita deasupra acestora.

Pe 20 iulie 1969, modulul lunar al misiunii Apollo 11 a atins suprafata Lunii, avandu-i la bord pe astronautii Neil A. Armstrong si Edwin E. "Buzz" Aldrin Jr.

In urmatoarele sase ore, cei doi au verificat sistemele modulului, au luat masa formata din patru cuburi de sunca, trei biscuiti cu zahar, piersici, suc de ananas si grepfrut si cafea si s-au odihnit. Apoi, la ora 10.39.33 EDT, Neil Armstrong a deschis trapa, a coborat pe scara modulului si a rostit in casca una dintre cele mai celebre fraze din istorie: "Un pas mic pentru un om, un salt urias pentru omenire".

Ryan Gosling a urmat un drum destul de intortocheat inainte de a ajunge unul dintre cei mai ravniti barbati de la Hollywood. Nascut si crescut in provincia Ontario din Canada, Gosling a fost un copil-problema la scoala, unde avea note foarte mici si se batea adeseori cu colegii sai. Mama lui a divortat si s-a mutat apoi la Los Angeles, unde tanarul Ryan si-a inceput cariera in showbiz. A aparut prima data in "Mickey Mouse Club", popularul serial TV pentru copii, care a lansat carierele unor artisti de seama, precum Britney Spears, Christina Aguilera si Justin Timberlake.

Citeste si:
15 perechi de actori care au jucat de mai multe ori impreuna in filme
15 perechi de actori care au...

Ryan Gosling este unul dintre actorii aflati intr-o ascensiune spectaculoasa la Hollywood, prestatiile sale din filmele "Jurnalul/ The Notebook", "Blue Valentine", "Cursa/ Drive" si " The Ides of March" fiind apreciate de critici. Recent, starul canadian a jucat si in cateva productii considerate comerciale, cu succes in special la publicul feminin, precum "A naibii dragoste/ Crazy, Stupid, Love" si "The Place Beyond the Pines".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.