Chitaristul Jimmy Page spune ca a renuntat la orice speranta pe care o avea in legatura cu reformarea trupei Led Zeppelin si a inceput sa lucreze la primul sau album solo de dupa materialul "Outrider", din 1988, pe care intentioneaza sa il lanseze in 2016, informeaza contactmusic.com.

Rockerul britanic a finalizat recent un proiect de remasterizare a catalogului muzical al trupei Led Zeppelin, ce va fi relansat in curand. Dupa mai multi ani in care a incercat sa reuneasca renumita trupa rock, Jimmi Page spune ca doreste sa se concentreze din nou asupra propriilor proiecte muzicale si a inregistrat cateva piese instrumentale pentru un nou album solo.

"Anul viitor voi lucra doar la cateva inregistrari la chitara. Pentru mine a venit timpul sa intru in studiouri si sa inregistrez un album solo. Precedentul album solo al meu dateaza din 1988. Nu am profitat cu adevarat de aceasta situatie. A venit momentul sa scot alt disc. Stiu sa cant la chitara in stiluri diverse si am nevoie sa recapitulez toate aceste stiluri diferite pe care pot sa le interpretez", a declarat Jimmi Page pentru Bang Showbiz.

Jimmi Page nu a alcatuit deocamdata o lista cu artistii cu care si-ar dori sa colaboreze la noul album, deoarece vrea sa isi finalizeze mai intai propriile partituri, inainte de a invita alti muzicieni sa i se alature in studiouri.

Muzicianul britanic spera, de asemenea, sa isi promoveze noul proiect muzical prin intermediul unui turneu, scrie MEDIAFAX.

"Vreau sa cant live, din nou. Vreau sa incep acest lucru in Marea Britanie. Am cateva idei, dar vreau sa astept putin mai intai, sa vad cum vor decurge lucrurile. Mi-ar placea sa cant la Glastonbury. As putea sa fac un concert care sa fie un fel de seara de karaoke cu piese Led Zeppelin"
, a adaugat, glumind, starul britanic.

Precedentul album solo lansat de Jimmy Page, "Outrider", a inclus colaborari cu mai multi muzicieni, inclusiv cu fostul coleg din Led Zeppelin Robert Plant si cu Chris Farlowe, o legenda britanica a muzicii soul.

Chitaristul si compozitorul englez James Patrick "Jimmy" Page, nascut in 1944, si-a inceput cariera ca membru in The Yardbirds, inainte de a fonda celebra trupa rock Led Zeppelin. Jimmy Page este unul dintre cei mai importanti chitaristi din istoria muzicii rock, influentand multi alti cantareti de exceptie. Jimmy Page a ocupat locul al noualea in topul celor mai buni 100 de chitaristi realizat de revista Rolling Stone.

Citeste si:
Chitaristul Maxim Belciug cântă la Vaslui, Călărași și Giurgiu
Chitaristul Maxim Belciug...

Led Zeppelin, infiintat in 1966, este considerat unul dintre cele mai inovatoare si influente grupuri muzicale din secolul al XX-lea. Trupa Led Zeppelin s-a destramat in 1980, in urma decesului tobosarului John Bonham. Led Zeppelin a vandut mai mult de 300 de milioane de albume in lumea intreaga. Printre cele mai de succes piese ale trupei se numara piese precum "Stairway to Heaven", "Whole Lotta Love" si "Kashmir".

Membrii supravietuitori ai formatiei, Jimmy Page, Robert Plant si John Paul Jones, s-au reunit o singura data pe scena, in decembrie 2007, pentru un concert unic, la O2 Arena din Londra, dupa ce nu mai cantasera impreuna de 19 ani. Milioane de fani s-au grabit sa se inregistreze pentru a obtine bilete, care au fost alocate prin tragere la sorti, la acest eveniment unic. La acel concert, partitura pentru tobe a fost asigurata de Jason Bonham, fiul tobosarului John Bonham.

Citeste si:
Zack de la Rocha, solistul trupei Rage Against the Machine, va...
Zack de la Rocha, solistul...

Concertul din 2007 a fost organizat in memoria regretatului cofondator al Atlantic Records, Ahmet Ertegun, care s-a ocupat de Led Zeppelin din 1968. Ertegun a murit in 2006, dupa ce a cazut in culise, in timpul unui concert al trupei The Rolling Stones.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.