Gabriel Cotabita a revenit pe scena, joi seara, la "Gala Chapeau!", ce i-a fost dedicata, aducand o dovada de iubire publicului sau, care l-a sustinut si aplaudat pe tot parcursul acestui eveniment, in care artisti din toate generatiile au interpretat hituri ale cantaretului.

"Tot ce va doresc este sa fiti convinsi ca iubirea este mai buna si mai mare decat orice altceva. Numai iubirea m-a adus inapoi, iubirea voastra si a tuturor acelora care ma inconjoara", le-a spus Gabriel Cotabita celor aproximativ 4.000 de persoane care au participat la "Gala Chapeau!", organizata joi seara, la Sala Palatului din Bucuresti.

A fost pentru prima data cand Gabriel Cotabita a urcat pe scena dupa gravele probleme de sanatate cu care s-a confruntat in acest an. Revenirea pe scena a cantaretului a fost una spectaculoasa, Gabriel Cotabita fiind ovationat atat de public, cat si de "familia sa muzicala" de pe scena Salii Palatului. De altfel, cantaretul a fost sustinut mereu de public, pe tot parcursul galei, desi a urcat pe scena doar la finalul evenimentului, moment in care spectatorii s-au ridicat in picioare si l-au aplaudat minute in sir.

In acel moment, Gabriel Cotabita a spus ca va face publicului, impreuna cu prietenii sai, "un cadou mic, dar din suflet". Astfel, cantaretul a interpretat una dintre melodiile sale din 1990 - "Ave Maria".

El a mai afirmat ca, de-a lungul timpului, a trecut prin multe momente delicate inainte de spectacole, marturisind ca i-a fost un pic greu sa cante atunci cand a inceput sa se pregateasca pentru "Gala Chapeau!".

"Este prima data cand apar pe scena si emotia si cele trei luni si jumatate cat a trecut - pentru mine au trecut foarte repede... Orice s-ar intampla, dintr-odata, acum, cand am ajuns pe scena, toate problemele au disparut. Asa ca, imi pare rau, nu ati scapat de mine!", a spus Gabriel Cotabita. "Singurul lucru important este ca dumneavoastra existati", a mai declarat cantaretul.

Citeste si:
Laura Bretan, Dora Gaitanovici, Cristina Lupu si Jurjak vor cânta...
Laura Bretan, Dora...

"Gala Chapeau!" a reunit artisti din toate generatiile, care, pe parcursul a peste doua ore, au interpretat hituri ale lui Gabriel Cotabita.

Evenimentul a debutat cu cantaretul Doru Todorut, de la Deep Central, care a interpretat melodia "Ce mai faci?", lansata de Gabriel Cotabita in 1997. Au urmat, in ordine, Aurelian Temisan, care a interpretat "Nu-ti spun adio", Monica Anghel si George Miron, care au cantat "Continent pierdut", Alex Velea - "Te chem, adolescenta", Adrian Daminescu - "Prima iubire si ultima", Jorge - "Balada timidului etern", Smiley - "Poate ca da, poate ca nu", Luminita Anghel - "Si va mai trece o noapte", Horia Moculescu - "Scrisoare" si Cornel Ilie - "Conventional".

Un moment special al serii a fost cel in care trupa VH2, din a carei componenta face parte si Gabriel Cotabita, a interpretat selectii din mai multe melodii din propriul repertoriu, intre care "Trece vremea", "Fiecare zi fara tine" si "Departe de tine (numai iubirea)". Absenta de pe scena la acest moment a lui Cotabita a fost suplinita de cantaretii Nicoleta Nuca, Tudor Turcu si Florin Ristei.

Citeste si:
Ce își dorește Oana Roman pentru fiica ei, după despărțirea de...
Ce își dorește Oana Roman...

Au urmat alte momente foarte apreciate de public, respectiv cele in care pe scena au urcat Loredana, care a cantat "Noapte albastra", Matteo, care a interpretat "Ce zi linistita", Bodo - "Cat de mult ca barbat poti gresi", Delia - "Raiul e pe pamant", Antonia - "Atunci cand nu esti", Mita (Bere Gratis) - "Prizonier", Nico - "Cand zambesti", Marcel Pavel - "Sa nu ne spunem adio" si Connect-R si Rashid - "Domnisoara nu pleca".

Artistii care au oferit publicului versiuni proprii ale melodiilor lui Gabriel Cotabita au fost sustinuti pe scena de grupul Acapella, condus de George Miron, Cvartetul Passione, Pinky, Walter Dionisie si Andrei Tudor Band, scrie MEDIAFAX.

Cei mai multi dintre cantaretii de pe scena i-au transmis lui Gabriel Cotabita gandurile lor, iar artistul - care, pe parcursul celei mai mari parti a "Galei Chapeau!", s-a aflat intr-o loja a Salii Palatului - le-a raspuns prin salutari, zambete si multumiri.

Citeste si:
Simona Halep, primul mesaj după revenirea în România: „Adevărul a...
Simona Halep, primul mesaj...

"Dragul meu Piso, iti multumesc pentru toate clipele frumoase, pentru amintirile pe care le avem impreuna si iti spun ca te iubesc. Te iubesc, Piso, si sa ne traiesti!", i-a spus Monica Anghel lui Gabriel Cotabita.

La randul sau, Adrian Daminescu s-a adresat atat lui Gabriel Cotabita, cat si publicului de la Sala Palatului. Daminescu a vorbit despre melodiile extraordinare ale lui Gabriel Cotabita, spunand despre acesta ca este "un cantaret mare al Romaniei". "Ma mir de ce trebuia sa i se intample chestia asta ca aceasta sala sa fie arhiplina", a mai spus Daminescu.

Foarte emotionata, Luminita Anghel a multumit publicului ca a ales sa fie alaturi de Gabriel Cotabita. "Doamne ajuta sa ne incanti cu vocea ta in continuare", i-a spus Luminita Anghel lui Gabriel Cotabita.

"Esti un miracol. Trebuie sa te pretuim si sa te iubim", i-a spus lui Gabriel Cotabita si Cornel Ilie, in timp ce Loredana i-a transmis cantaretului "respect si dragoste infinita".

Citeste si:
Cantaretul Gabriel Cotabita s-a insurat
Cantaretul Gabriel Cotabita...

Cu totii s-au declarat onorati sa participe la "Gala Chapeau!", iar Aurelian Temisan i-a urat cantaretului sa isi ia "portia de viata" de la numerosii copii care i-au daruit flori, de la colegii lui artisti care au acceptat imediat sa participe la aceasta gala si de la public.

De altfel, intregul eveniment a fost gandit ca un regal muzical dedicat lui Gabriel Cotabita si fanilor sai, fiind organizat si in contextul in care cantaretul va implini, pe 1 noiembrie, varsta de 60 de ani. In acest context, la finalul evenimentului, publicul, familia si prietenii de pe scena i-au cantat in cor artistului "La multi ani!".

"Nu toti avem norocul sa fim alesi de soarta. Gabi este ales de soarta. Gabi, esti o minune!", a mai spus Aurelian Temisan spre finalul concertului.

Gala, al carei amfitrion a fost Mihai Bendeac, a avut si cateva momente mai delicate, in care sunetul nu a functionat asa cum ar fi trebuit, dar peste care publicul - din care au facut parte numeroase vedete, intre care Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Teo Trandafir, Anca Turcasiu, Silvia Dumitrescu si Catalin Crisan - a trecut cu indulgenta. O mare de confetti de inimioare rosii aruncate peste scena si peste public a incheiat "Gala Chapeau!", a carei denumire a fost prescurtarea expresiei "Chapeau à vous", care exprima respectul si aprecierea, fiind tradusa in limba romana prin "Jos palaria!".

Gabriel Cotabita, care, in acest an, sarbatoreste si 40 de ani dedicati scenei, a fost internat la Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Floreasca din Bucuresti pe 8 mai, dupa ce a fost gasit in stop cardio-respirator, in stare de inconstienta, intr-o sala de fitness de la un hotel din Capitala. Cotabita a fost transferat, pe 16 iunie, la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare. Cantaretul a fost externat pe 16 iulie, dupa 27 de zile de tratament in Spitalul Elias din Capitala, starea acestuia fiind ameliorata si urmand sa continue tratamentul de recuperare in ambulatoriu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.