Lungmetrajul "Misiune: Imposibila. Natiunea secreta/ Mission: Impossible - Rogue Nation", cu Tom Cruise in rolul principal, a debutat pe primul loc in box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminica de compania Exhibitor Relations.

Acest film, al cincilea din franciza de actiune "Misiune: Imposibila", a realizat incasari de 56 de milioane de dolari in primul sau weekend de proiectii in America de Nord. In "Misiune: Imposibila. Natiunea secreta", agentul Ethan Hunt - interpretat de Tom Cruise - trebuie sa lupte impotriva Sindicatului, o puternica organizatie criminala. Regizat de Christopher McQuarrie, "Misiune: Imposibila. Natiunea secreta" a fost foarte aproape de a deveni filmul cu cel mai bun debut din intreaga franciza "Misiune. Imposibila", fiind depasit doar de al doilea opus din aceasta serie, regizat de John Woo in anul 2000, care a avut incasari de 57,8 milioane de dolari in primul weekend de proiectii, potrivit MEDIAFAX.

Comedia "Vacanta cu peripetii/ Vacation", cu Ed Helms si Christina Applegate in rolurile principale, a debutat pe locul al doilea in box office-ul nord-american, cu incasari de 14,8 milioane de dolari de vineri pana duminica. In speranta de a repara relatiile dintre membrii familiei sale, un tata original isi surprinde sotia si pe cei doi copii ai lor organizand o calatorie initiatica, prin care vor incerca sa traverseze Statele Unite.

"Omul-Furnica/ Ant-Man", cel mai recent film inspirat din universul super-eroilor Marvel, a pierdut pozitia de lider pe care a ocupat-o timp de doua weekenduri consecutive in box office-ul nord-american si a coborat pe pozitia a treia, cu incasari de 12,6 milioane de dolari. Acest film SF si de actiune il are ca protagonist pe actorul Paul Rudd, secondat cu succes de Michael Douglas si Evangeline Lilly. Inarmat cu o abilitatea extraordinara de a-si micsora dimensiunea si de a-si mari proportional puterea, escrocul Scott Lang (Paul Rudd) se vede nevoit sa isi accepte latura eroica si sa vina in ajutorul mentorului sau, cercetatorul Hank Pym (Michael Douglas), pentru a proteja secretul ce sta in spatele uimitorului costum Ant-Man, informeaza site-ul cinemagia.ro.

Lungmetrajul de animatie "Minionii/ Minions", de Kyle Balda si Pierre Coffin, s-a situat pe locul al patrulea, cu incasari de 12,2 milioane de dolari. Povestea minionilor, creata de Universal Pictures si Illumination Entertainment, isi are originea la inceputul timpurilor. Minionii au inceput ca organisme unicelulare, pentru ca mai apoi sa evolueze de-a lungul vremii, mereu ca slujitori ai celor mai ticalosi stapani. Niciodata n-au avut norocul sa-si pastreze in viata acei stapani, de la T. Rex la Napoleon, asa ca acum se trezesc ca nu au pe cine sa slujeasca si sunt afectati de o depresie profunda. Dar un minion pe nume Kevin are un plan: impreuna cu rebelul adolescent Stuart si cu simpaticul Bob se vor aventura in lumea larga pentru a gasi un nou sef pe care ei si fratii lor sa-l urmeze supusi, informeaza cinemagia.ro. Cei trei pornesc intr-o aventura palpitanta care ii va duce, in cele din urma, la urmatorul lor stapan - Scarlet Overkill (voce: Sandra Bullock), prima superticaloasa din toate vremurile. Minionii au de indeplinit cea mai dificila misiune din toata existenta lor: aceea de a-si salva specia de la anihilare. Printre actorii care si-au imprumutat vocile pentru aceasta animatie se numara Jon Hamm, Michael Keaton, Steve Coogan si Geoffrey Rush.

Citeste si:
Actrița Christina Applegate a fost diagnosticată cu scleroză multiplă
Actrița Christina Applegate a...

Comedia de animatie "Pixels: O aventura digitala/ Pixels", in care actorul Adam Sandler incearca sa impiedice o invazie extraterestra inspirata dintr-un celebru joc mecanic din anii 1980, a pierdut trei pozitii si a coborat pe locul al cincilea in box office-ul nord-american, cu incasari de 10,4 de milioane de dolari.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.