Rockerul Phil Rudd, fostul tobosar al trupei AC/DC, a fost eliberat pe cautiune, luni dimineata, dupa ce a fost arestat, weekendul trecut, in Noua Zeelanda, din cauza incalcarii regimului de arest la domiciliu, sub incidenta caruia se afla pentru ca a amenintat o persoana cu moartea.

Potrivit dailymail.co.uk, rockerul australian, in varsta de 61 de ani, a fost arestat in resedinta sa din Noua Zeelanda, sambata seara, insa politia a refuzat sa ofere presei locale alte detalii despre motivul retinerii artistului. Publicatia NZ Herald afirma insa ca mai multe prostituate erau prezente in momentul arestarii rockerului in resedinta pe care acesta o detine in orasul Tauranga.

Avocatul muzicianului, Craig Tuck, a declarat ca Phil Rudd a fost adus din arest, luni dimineata, in fata Tribunalului Districtual din Tauranga, pentru faptul ca a incalcat termenii regimului de arest la domiciliu, fiind acuzat de posesie si consum de alcool. Phil Rudd a fost eliberat pe cautiune si isi va sustine cauza in fata unui judecator atunci cand va fi obligat sa se prezinte din nou la tribunal, pe 3 august.

Pe 9 iulie, Phil Rudd a fost condamnat de judecatoria din Tauranga la opt luni de arest la domiciliu pentru posesie de droguri si pentru ca a amenintat o persoana cu moartea.

Phil Rudd urma sa-si ispaseasca pedeapsa in vila sa de pe malul marii din orasul Tauranga, Noua Zeelanda, iar judecatorul Thomas Ingram, cel care a pronuntat sentinta in cazul sau, l-a avertizat pe fostul tobosar al AC/DC ca va merge la inchisoare daca nu va respecta conditiile impuse de instanta, scrie MEDIAFAX.

Phil Rudd, in varsta de 61 de ani, a pledat vinovat la acuzatiile de amenintare cu moartea si posesie de droguri, in aprilie, intr-un tribunal din Noua Zeelanda, dupa cum a dezvaluit la momentul respectiv avocatul rockerului australian. Pe perioada judecarii procesului sau, Phil Rudd a fost eliberat pe cautiune si s-a aflat sub control judiciar, dupa ce fusese arestat in noiembrie 2014.

Rockerul si-a schimbat declaratia initiala - in decembrie 2014 a pledat nevinovat -, recunoscandu-se vinovat la acuzatiile de amenintare cu moartea si posesie de canabis si amfetamine.

Citeste si:
Iubita lui Liviu Dragnea, în culmea fericirii:„Mă duc să îmi iau...
Irina Tănase, iubita lui...

Un al doilea cap de acuzare, ordonarea unui dublu asasinat, care se pedepseste cu sapte ani de inchisoare in Noua Zeelanda, a fost retras din cauza lipsei de dovezi. In tribunalul din Tauranga, un oras aflat la 200 kilometri de Auckland, rockerul a spus ca accesul lui de furie a fost cauzat de o serie de evenimente care au impiedicat lansarea albumului sau solo.

"Aceasta chestiune consta pur si simplu intr-o conversatie telefonica furioasa. Asta a fost tot", a declarat Craig Tuck, avocatul rockerului australian. Potrivit site-ului de stiri Sunlive, Rudd ar fi incercat sa determine asasinarea a doua persoane si a amenintat-o cu moartea pe una dintre ele, la sfarsitul lunii septembrie. Interventia politistilor in cazul sau a fost determinata de informatii primite din partea unui cetatean, a carui identitate nu a fost dezvaluita.

Fostul tobosar al trupei AC/DC, arestat in Noua Zeelanda

Phil Rudd s-a nascut in Australia, dar locuieste in orasul Tauranga, din Noua Zeelanda, dupa ce a fost dat afara din trupa AC/DC, in 1983. Tobosarul a revenit in grupul hard rock in 1994, dar a ramas sa locuiasca in Noua Zeelanda, unde detine un restaurant. El nu participa la actualul turneu mondial al trupei AC/DC, iar locul sau a fost luat de Chris Slade, un fost tobosar al formatiei australiene. Chris Slade a fost tobosarul trupei AC/DC din 1989 pana in 1994 si a luat parte la inregistrarile pentru albumul "The Razor's Edge".
Citeste si:
Sorin Oprescu: "Vreau să trăiesc ca să pot să demonstrez că...
Sorin Oprescu, eliberat pe...

Infiintata in 1973, in Australia, de fratii Malcoln si Angus Young, trupa AC/DC a lansat de curand un nou material discografic, intitulat "Rock or Burst". Acesta este primul album de studio al trupei australiene dupa discul "Black Ice", din 2008. Malcolm Young, care sufera de dementa, a fost inlocuit la chitara ritmica de nepotul sau, Stevie Young, pentru a acompania solo-urile de chitara ale lui Angus Young, ultimul membru fondator inca prezent in componenta formatiei.

Turneul mondial de promovare a noului album - "Rock or Burst Tour" - a debutat printr-o sectiune europeana care a fost deschisa de un concert la Arnhem, in Olanda, pe 5 mai. Inainte de aceasta data, AC/DC a sustinut doua concerte in calitate de cap de afis la Festivalul Coachella din Statele Unite, pe 10 si 17 aprilie. Trupa australiana a interpretat single-ul care da titlul acestui disc, "Rock or Bust", alaturi de celebrul ei cantec "Highway to Hell", in deschiderea celei de-a 57-a editii a galei Grammy Awards, marcand cu aceasta ocazie prima sa prezenta la televiziunea americana, in direct, dupa o pauza de 14 ani.

Citeste si:
AC/DC se reunește după o pauză de 6 ani și va lansa noi piese
AC/DC se reunește după o...

Intr-o cariera de peste patru decenii, formatia australiana a lansat numeroase piese de succes precum "Back in Black", "Big Jack", "Thunderstruck", "Black Ice", "You Shook Me All Night Long", "Let There Be Rock", "Highway to Hell" si "For Those About to Rock (We Salute You)". Cele 16 albume de studio ale trupei AC/DC (14 lansate pe plan mondial si doua lansate doar in Australia) s-au vandut in peste 200 de milioane de copii pe plan mondial.

Trupa AC/DC a sustinut, in mai 2010, un concert la Bucuresti, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori. Trupa australiana a adus in Capitala show-ul "Black Ice", care a promovat cel de-al 16-lea material de studio al ei, lansat in octombrie 2008. Turneul, primul dupa "Stiff Upper Lip", sustinut de AC/DC in 2000/2001, a avut zeci de concerte sold out in intreaga lume.

Citeste si:
A murit Leluț Vasilescu, fost toboșar și membru fondator al trupei...
Leluţ Vasilescu a murit....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.