Maroon 5 a fost interzisa in China, unde ar fi trebuit sa sustina doua concerte in luna septembrie, din cauza unor mesaje de felicitare adresate lui Dalai Lama cu ocazia celei de-a 80-a aniversari a liderului spiritual tibetan.

Maroon 5 ar avea programate doua concerte la Beijing si Shanghai in luna septembrie, in cadrul turneului asiatic al trupei, insa cele doua show-uri au fost anulate la inceputul acestei saptamani.

Grupul american nu a oferit fanilor nicio explicatie oficiala pentru anularea acelor concerte, insa decizia trupei pare sa aiba legatura cu un mesaj publicat pe Twitter de claparul Jesse Carmichael, ce a fost ulterior sters, si care consta in traditionala urare "La multi ani!", adresata lui Dalai Lama cu ocazia zilei de nastere a acestuia. Mesajul respectiv continea si un link care facea trimitere catre o fotografie de pe reteaua Instagram, care a fost la randul ei stearsa intre timp. Potrivit presei americane, Jesse Carmichael a participat, de asemenea, la o petrecere organizata in Statele Unite cu ocazia celei de-a 80-a aniversari a lui Dalai Lama, scrie MEDIAFAX.

Editia din Beijing a publicatiei Time Out a facut urmatoarea precizare: "Am auzit ca se vorbeste despre faptul ca trupa Maroon 5 a fost impiedicata sa cante aici (in China, n.r.) de catre «prietenii» nostri politicieni. O intalnire cu Dalai Lama reprezinta tot ce trebuie sa faca un artist pentru a primi un refuz pe cererea lui de viza".

Dalai Lama, care traieste in exil din 1959 si a primit premiul Nobel pentru pace in 1989, este o personalitate apreciata in lumea intreaga. Insa el se afla in conflict cu liderii comunisti din China de multi ani. Aparitia sa recenta la celebrul Festival Glastonbury din Marea Britanie a fost aspru criticata de guvernul chinez. Grupul britanic Oasis a fost obligat, la randul sau, sa isi anuleze o serie de concerte in China in 2009, din cauza faptului ca Noel Gallagher a participat la un concert din seria "Free Tibet", la New York, in 1997.

Citeste si:
Rusia, decizie de ultimă oră! A decis interzicerea intrării pe...
Rusia, decizie de ultimă oră!...

Printre ceilalti muzicieni de seama care au primit interdictie de a pasi pe solul chinez se afla cantareata Bjork, care a declansat furia autoritatilor chineze dupa ce a cerut independenta Tibetului, in mod public, pe scena, in timpul unui concert pe care artista islandeza l-a sustinut in 2008 la Shanghai. Elton John a fost si el chestionat de ofiteri de politie din China, dupa ce a facut o dedicatie speciala in timpul unui concert din 2012, la Beijing, "spiritului si talentului lui Ai Weiwei", un cunoscut artist si disident chinez.

Formatia Maroon 5 s-a bucurat de mare succes odata cu lansarea albumului de debut, "Songs About Jane", in 2002, pentru care a fost recompensata cu un premiu Grammy. Trupa americana a lansat cinci albume de studio, care s-au vandut in peste 27 milioane de copii pe plan mondial.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.