Actorul William Shatner nu va putea participa la inmormantarea prietenului si colegului sau din serialul "Star Trek" Leonard Nimoy, care ar urma sa aiba loc duminica, din cauza unui angajament anterior referitor la participarea la un bal caritabil, a anuntat artistul, citat de Reuters.

William Shatner si Leonard Nimoy au dat viata celor mai cunoscute doua perosnaje din serialul original "Star Trek" lansat in 1966 si dintr-o serie de filme de lungmetraj, Shatner interpretandu-l pe aventurosul Capitan Kirk, iar Nimoy pe rationalul Spock, jumatate om, jumatate vulcanian.

Leonard Nimoy, care suferea de boala pulmonara obstructiva cronica, a murit vineri, la varsta de 83 de ani, in casa sa din cartierul Bel Air din Los Angeles, scrie MEDIAFAX.

William Shatner a scris sambata pe contul sau de Twitter ca se afla in Florida, intrucat a acceptat anterior sa participe la balul Crucii Rosii. "Inmormantarea lui Leonard este maine (duminica, n.r.). Nu pot ajunge inapoi la timp. Ma simt ingrozitor. Aici sunt implicat in munca de caritate, iar unul dintre cei mai dragi prieteni ai mei este ingropat", a scris Shattner pe platforma online Twitter.

Potrivit publicatiei Florida Weekly, la balul caritabil din Palm Beach, in Florida, vor participa Shatner, actrita Shirley MacLaine si cantaretul Wayne Newton.

Interpretarea lui Spock de catre Leonard Nimoy a dat nastere unuia dintre cele mai cunoscute si mai iubite personaje din productiile SF. Nimoy a avut multe alte roluri ca actor si era cunoscut si pentru cartile, poeziile si fotografiile sale. Totodata, William Shatner i-a rugat pe fanii sai, in alte mesaje publicate pe Twitter, ca duminica sa intre pe internet pentru a-l celebra si a-si aminti de Leonard Nimoy.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.