Cantaretul american de rap si R&B Chris Brown a fost nevoit sa isi anuleze marti o serie de concerte sold-out pe care le avea programate in Canada, deoarece autoritatile din aceasta tara au refuzat sa ii acorde viza de intrare, din cauza unor "chestiuni care tin de imigratie".

Chris Brown, cantaretul Trey Songz si rapperul Tyga urmau sa sustina doua concerte la Montreal si Toronto, marti si miercuri, in cadrul turneului lor comun "Between the Sheets", insa Chris Brown nu a putut sa treaca granita canadiana. Organizatorii ambelor concerte au confirmat anularea acestora, pe conturile lor de Twitter, afirmand ca acea anulare de ultim moment a fost determinata de "chestiuni care tin de imigratie". Chris Brown a confirmat la randul sau informatia, pe Twitter.

In mesajele sale, care au fost ulterior sterse, cantaretul american a declarat: "Din pacate, nu voi putea sa cant in fata arenelor sold-out din Montreal si Toronto. Oamenii buni din Guvernul canadian nu imi permit sa intru in Canada. Ma voi intoarce la vara si sper ca voi putea sa ii vad pe fanii mei canadieni!". Nu este pentru prima data cand Chris Brown rateaza un concert in Canada. In 2014, el trebuia sa participe la OVO Festival, un eveniment muzical creat de rapperul Drake in orasul sau natal, Toronto, insa autoritatile canadiene au refuzat si de acea data sa ii acorde viza de intrare, scrie MEDIAFAX.

Potrivit Canada's Global News, cazierul lui Chris Brown, marcat de agresiunea comisa in 2009 asupra iubitei sale de atunci, Rihanna, s-ar afla la baza noului refuz al autoritatilor canadiene. Potrivit legislatiei canadiene din domeniul imigratiei, "oricarei persoane care a comis un act in afara Canadei care reprezinta o infractiune in Canada poate sa ii fie refuzat dreptul de a intra in tara". La inceputul lunii iunie 2014, Chris Brown a fost eliberat dintr-o inchisoare din Los Angeles, unde a ispasit o pedeapsa de 108 zile pentru incalcarea regimului de eliberare conditionata in care fusese plasat dupa agresiunea comisa in 2009 asupra fostei sale iubite, cantareata Rihanna.

Chris Brown este autorul pieselor de succes "Kiss Kiss" si "Run It". Cel de-al cincilea album din cariera sa se intituleaza "Fortune", a fost lansat in 2012 si i-a adus artistului american singurul sau premiu Grammy din 12 nominalizari. In 2014 a lansat un nou disc, "X", iar pe 20 februarie 2015 a lansat albumul "Fan of a Fan: The Album", in colaborare cu artistul Tyga.

Citeste si:
Un fan i-a cerut bani lui Jador pe Instagram. Care a fost reacția...
Un fan i-a cerut bani lui...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.