Producatorul muzical si cantaretul Dr. Dre a fost numit cel mai bine platit muzician din anul 2014, cu venituri estimate la 620 de milioane de dolari, potrivit unui top intocmit de revista Forbes.

Potrivit editorilor revistei americane, veniturile lui Dr. Dre provin din muzica si din compania de electronice Beats, al carei cofondator este - aceasta fiind infiintata in 2008 - si pe care producatorul muzical a vandut-o catre Apple in luna mai a acestui an, pentru trei miliarde de dolari. Beats produce o gama de casti audio.

Castigurile din 2014 inregistrate de Dr. Dre sunt cele mai mari pe care le-a obtinut un muzician vreodata, potrivit Forbes.

Pe locul al doilea in topul Forbes s-a situat cantareata Beyonce, cu venituri de aproape sase ori mai mici decat titularul primului loc. Beyonce a avut, in 2014, venituri estimate la 115 milioane de dolari, castigurile fiind generate de lansarea surpriza, in decembrie 2013, a unui album cu mare succes la public, de turneul solo si de o serie de concerte sustinute alaturi de sotul sau, Jay-Z, care s-a clasat pe locul al 12-lea, cu 60 de milioane de dolari. De asemenea, Beyonce a mai obtinut venituri din contracte publicitare cu Pepsi si H&M.

Trupa The Eagles ocupa locul al treilea, cu venituri estimate la 100 de milioane de dolari, cea mai mare parte a acestora fiind generata de turneul "History Of The Eagles".

Locul al patrulea revine cantaretului Jon Bon Jovi, cu venituri de 82 de milioane de dolari, iar pe locul al cincilea se situeaza Bruce Springsteen, cu 81 de milioane de dolari.

Tanarul cantaret Justin Bieber, cu castiguri de 80 de milioane de dolari, ocupa pozitia a sasea a topului.

Trupa britanica One Direction este clasata pe pozitia a saptea, cu venituri de 75 de milioane de dolari, iar Paul McCartney ocupa locul al optulea, cu 71 de milioane de dolari, scrie MEDIAFAX.

Locul al noualea revine DJ-ului scotian Calvin Harris, cu venituri estimate la 66 de milioane de dolari, urmat, pe pozitia a zecea a topului, de cantaretul de muzica country Toby Keith, cu castiguri de 65 de milioane.

Citeste si:
Rihanna, cea mai bogată cântăreață din lume, a devenit miliardară
Rihanna, cea mai bogată...

In 2013, locul intai al topului Forbes al celor mai bine platiti muzicieni, la nivel mondial, a revenit cantaretei Madonna, care a avut, anul trecut, venituri de 125 de milioane de dolari, dar anul acesta nu a intrat nici macar in top 30.

Printre alte nume cunoscute al muzicii care au fost incluse in lista Forbes din 2014 se afla Taylor Swift, pe locul al 11-lea, cu 64 de milioane de dolari, Pink, pe locul al 16-lea cu 52 de milioane de dolari si trupa The Rolling Stones, pe locul al 19-lea, cu 47 de milioane de dolari.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.