Pupi Avati, regizorul ultimului film in care a fost distribuita Sharon Stone, a criticat-o aspru pe actrita din cauza pretentiilor exagerate pe care le are.


Pupi Avati mai spune ca a fost incantat atunci cand Sharon Stone a acceptat sa joace in filmul sau, realizat cu un buget de productie foarte mic, insa si-a schimbat parerea despre vedeta americana atunci cand actrita i-a transmis o lista foarte lunga cu cerinte. "A fost o negociere la limita ridicolului, care a vizat o serie de detalii stanjenitoare, ca si cum Italia ar fi fost o tara din lumea a treia. Apropo, noi avem electricitate in Italia", a declarat regizorul italian.

Cineastul afirma ca neintelegerile nu s-au oprit aici. Atunci cand Sharon Stone a vazut o echipa de televiziune si de fotoreporteri, actrita a parasit imediat platoul de filmare, fara permisiunea producatorilor. "Apoi, fratele meu (Antonio Avati, n.r.) a primit un telefon de la Los Angeles, din partea managerului ei. Sharon nu voia sa se intoarca pe platou pana cand nu plecau toti fotografii si mai ales acea echipa de cameramani TV. Evident, i-am indeplinit cerinta si ea, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, a filmat acea scena. Lucrul cel mai absurd in aceasta poveste este faptul ca a fost nevoie ca ea sa telefoneze in Statele Unite ale Americii si sa se incuie in masina, in loc sa vina sa vorbeasca in mod direct cu noi", a dezvaluit cineastul italian, citat de MEDIAFAX.

"Nimic din toate acestea nu este adevarat", a declarat agentul de presa al actritei Sharon Stone pentru Huffington Post. "Sharon Stone este o profesionista desavarsita",
a adaugat el.

Nu este pentru prima data cand in presa americana apar informatii potrivit carora Sharon Stone este o actrita cu care se lucreaza foarte greu. Intr-un articol aparut in 2010 pe site-ul Deadline.com, un site cu specific cinematografic, fostul editor-sef al acestuia a criticat-o pe vedeta hollywoodiana pentru comportamentul ei de pe platourile de filmare. Sharon Stone este actrita si producatoare de film. Ea s-a remarcat in filmul "Total Recall" (1990), in care a jucat alaturi de Arnold Schwarzenegger, si a devenit celebra pe plan international dupa rolul din "Instinct primar", in 1992. Sharon Stone a primit un premiu Emmy pentru cea mai buna actrita intr-un serial de televiziune-drama, in 2004, datorita rolului sau de invitat special in serialul "The Practice", dar


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.