Omul Paianjen va deveni primul super-erou care va indeplini rolul de ambasador Ora Pamantului/ Earth Hour, miscarea mondiala initiata de World Wide Fund for Nature (WWF), transmitand un mesaj care sa-i inspire pe oameni sa-si foloseasca propria putere pentru a deveni super-eroii planetei.

Andy Ridley, CEO si cofondator al Earth Hour, si Jeff Blake, presedinte al Worldwide Marketing and Distribution, Sony Pictures Entertainment, au facut un anunt odata cu lansarea Earth Hour Blue - o noua platforma digitala pentru donatii si gasirea resurselor necesare planetei, lansata pentru cooptarea mai multor participanti din intreaga lume la renumitul eveniment de stingere a luminilor, care va avea loc anul acesta pe 29 martie, la ora 20.30.

Astfel, anul acesta, Ora Pamantului si eroul mult asteptatului film de aventuri "Uimitorul Om-Paianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2", alaturi de protagonistii filmului - Andrew Garfield, Emma Stone, Jamie Foxx si regizorul Marc Webb, isi vor arata sprijinul pentru Earth Hour Blue, care va mobiliza energia multimilor pentru strangerea de fonduri necesare unor proiecte de mediu din toata lumea.

"Sunt mandru de faptul ca Spider-Man va fi primul super-erou care devine ambasador pentru Earth Hour, sustinand ca noi toti vom putea deveni super-eroi cand ne vom da seama de puterea pe care o avem", a declarat Andrew Garfield, care il interpreteaza pe Spider-Man in filmul care va fi lansat anul acesta. "Ora Pamantului este o miscare cu un impact important in lume, asa incat va puteti imagina ce impact vom avea anul acesta cand il vom avea de partea noastra si pe Omul Paianjen", a mai spus acesta.

Sectia de finantare a noii platforme, prin contributii si donatii, va permite participantilor sa ajute familiile din Madagascar, cu masini de gatit ecologice, sa contribuie la construirea in Filipine a unor barci din fibra de sticla, capabile sa faca fata unor fenomene ale naturii cum a fost taifunul Haiyan, sa stranga fonduri pentru extinderea si conservarea renumitului Parc national Table Mountain din Africa de Sud, precum si sustinerea altor numeroase proiecte viitoare, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Ora Pământului 2022. Oamenii din întreaga lume vor stinge lumina...
Ora Pământului 2022. Oamenii...

"Ora Pamantului iti da puterea sa realizezi multe, chiar daca esti singur, iar Ora Pamantului va dura cu siguranta mai mult decat o singura ora. Multimile initiaza numeroase proiecte minunate pentru planeta noastra, iar acestea se desfasoara peste tot in lume", a afirmat Emma Stone, care interpreteaza personajul Gwen Stacy in "Uimitorul Om-Paianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2".

"Uimitorul Om-Paianjen 2/ The Amazing Spider-Man 2", in regia lui Marc Webb, va fi primul ambasador celebru care va anunta deschiderea proiectului Earth Hour Blue, pe care-l sustine si care este menit sa furnizeze echipamente mai bune pentru WWF, care protejeaza animalele salbatice din Indonezia, precum tigrul din Sumatra, elefantul, rinocerul si urangutanul, dar si habitatul lor.

"Ora Pamantului va fi o miscare plina de super-eroi - oameni capabili sa aduca schimbarea pentru o viata mai buna pe Terra. Imaginati-va cate oportunitati se vor deschide in fata noastra cand ne vom uni puterile si vom realiza si mai multe impreuna", a subliniat Marc Webb.

Citeste si:
VIDEO: O femeie împinge la deal un camion înzăpezit: „Este un...
VIDEO: O femeie împinge la...

Ora Pamantului a ajuns sa cuprinda sute de milioane de oameni din toate categoriile, din 7.000 de orase si 154 de tari.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.