Presedintele american Barack Obama ar putea opune veto-ul sau la noi sanctiuni impotriva Iranului, daca ele vor fi votate de Congres, a declarat joi purtatorul sau de cuvant, Jay Carney.

"Daca (aceste sanctiuni) vor fi adoptate, presedintele (american) ar putea opune veto", a declarat Carney.

Aceste declaratii au fost facute dupa ce 26 de senatori, atat democrati, cat republicani, au introdus joi un proiect de lege vizand pedepsirea si mai aspra a Iranului pentru programul sau nuclear, scrie MEDIAFAX.

Casa Alba si-a exprimat deja ostilitatea fata de o asemenea masura, prevenind ca ea ar putea pene in pericol implementarea acordului interimar incheiat in noiembrie cu Teheranul. Acesta este primul caz cand executivul american ameninta cu un veto in acest dosar.

Adoptarea unor noi sanctiuni "risca sa divizeze comunitatea internationala", iar Washingtonul ar putea fi acuzat de "rea-credinta in negocierile sale", a adaugat Carney.

Negocierile intre expertii marilor puteri si cei ai Iranului pe tema aplicarii Acordului de la Geneva privind controversatul program nuclear iranian au fost reluate joi, la Geneva.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.