Prezentatoarea si producatorul de televiziune Oprah Winfrey a declarat ca a fost victima a rasismului intr-un magazin de lux, in timpul unei calatorii la Zurich, unde a mers luna trecuta pentru a participa la casatoria cantaretei Tina Turner, relateaza AFP.

Intr-un interviu acordat lui Larry King la Ora.tv, regina "talk-show-urilor" americane a marturisit ca o vanzatoare a refuzat sa-i arate o geanta de mana, spunandu-i ca aceasta ar fi "prea scumpa pentru ea".

"I-am spus acestei femei: «as vrea sa vad aceasta geanta de mana de pe etajera si ea mi-a raspuns: nu, este prea scumpa»", a afirmat Oprah Winfrey pentru Ora.tv, transmite MEDIAFAX.

Apoi vanzatoarea i-a laudat geanta de mana facuta din piele de crocodil, explicandu-i ca a fost creata pentru actrita americana Jennifer Aniston.

Oprah Winfrey i-a marturisit lui Larry King ca a vrut sa rada si sa joace un rol din "Pretty woman" cumparand tot buticul pentru a o impresiona pe vanzatoare, dar a renuntat in cele din urma deoarece a inteles ca aceasta ar primi un comision. Oprah Winfrey are o avere estimata de Forbes la 2,8 miliarde de dolari americani.

Contactata de AFP, Trudie Götz, proprietara lantului elvetian de buticuri de lux Trois Pommes, a explicat ca ar fi vorba despre o neintelegere.

"Vanzatoarea mea a vrut sa fie prea draguta. Ea i-a explicat ca aceasta geanta costa 35.000 de franci elvetieni si ca ar putea sa-i arate versiuni mai ieftine din strut, piele pura si catifea", s-a aparat ea.

Proprietara buticului a adaugat ca nu prevede sanctiuni disciplinare impotriva angajatei sale. "Este o vanzatoare foarte calificata. Ea mai lucreaza intr-un butic din St. Moritz si este obisnuita sa aiba de-a face cu clienti de prestigiu", a afirmat ea.

Trudie Götz a precizat ca se gandeste la raspunsul pe care-l va aduce pentru aceste acuzatii si ca il va consulta pe avocatul sau.

Suisse Tourisme, organizatie care se ocupa de promovarea turismului in Elvetia, si-a prezentat scuze pe Twitter. "Aceasta vanzatoare a avut un comportament deplasat. Ne pare rau", scrie organizatia.

Citeste si:
Cele mai deocheate legi adoptate vreodată în lume
Cele mai deocheate legi...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.