Orice "continut terorist" pe internet trebuie eliminat intr-o ora de la semnalarea sa de catre autoritati, a cerut joi Comisia Europeana, in cadrul unor recomandari catre actorii din sector pentru a lupta impotriva materialelor ilicite in mediul online, relateaza AFP.

Executivul european a transmis de asemenea recomandari platformelor online pentru a intari lupta impotriva discursurilor bazate pe ura, a pornografiei infantile sau a contrafacerilor.

Bruxellesul a subliniat ca isi rezerva posibilitatea de a inainta o legislatie cu caracter obligatoriu daca nu vor fi urmate toate recomandarile.


"Platformele online sunt pe punctul de a deveni principala poarta de acces la informatie, prin urmare ele trebuie sa furnizeze un mediu sigur pentru utilizatorii lor",
a declarat in fata presei Andrus Ansip, vicepresedinte al Comisiei Europene pentru piata unica digitala.

"Ceea ce este ilicit in afara mediului online este ilicit si online", a adaugat el, prezentand "masurile operationale" recomandate de Comisie impotriva "tuturor formelor de continut ilicit".

Continutul cu caracter ilicit "produce cele mai multe prejudicii in primele ore de la aparitia sa online, astfel ca toate companiile trebuie sa elimine acest tip de continut intr-un interval de o ora incepand de la semnalarea sa, ca regula generala", a explicat executivul european intr-un comunicat.

Semnalarea respectiva trebui sa vina de la autoritati, de exemplu politia, a precizat Comisia, care face apel de asemenea la companii sa introduca instrumente de detectare automata.

Mai general, companiile sunt solicitate sa introduca proceduri de semnalare mai clare pentru utilizatori pentru toate 'continuturile ilicite'.

Comisia Europeana vrea de asemenea ca un numar mai mare de companii sa adopte 'Codul de conduita' al UE impotriva discursurilor bazate pe ura. Companii precum Facebook, Twitter, YouTube si Microsoft s-au angajat sa faca asta de aproape doi ani, iar mai recent, si Instagram si Google+, scrie Agerpres.

Citeste si:
Ionuț Iftimoaie, eliminat de la Survivor România. Adevăratul motiv...
Ionuț Iftimoaie, eliminat de...

In ultimul bilant al acestei initiative, realizat la sfarsitul lunii ianuarie, Comisia a spus ca aceste companii "isi respecta din ce in ce mai bine angajamentele de suprimare in 24 de ore a majoritatii discursurilor bazate pe ura". Bruxellesul si-a exprimat totusi regretul pentru "absenta unui feedback sistematic de informatii catre utilizatori".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.