Unic in sud-estul Europei, hotelul este situat la Balea Lac in judetul Sibiu, la peste 2.000 de metri altitudine, in inima muntilor Fagaras. Cu denumirea internationala "Hotel of Ice", acesta este un proiect inedit ce atrage in fiecare iarna mii de turisti din Romania si din intreaga lume. Anul acesta este inaugurat pentru a treisprezecea oara, fiind cladit an de an, incepand din 2005, potrivit Agerpres.

Este construit integral din zapada si din blocuri de gheata extrase din cel mai mare lac glaciar al Muntilor Fagaras, Balea Lac, si sculptate manual de meseriasi locali priceputi. Acestia folosesc blocuri de gheata ce ajung la dimensiuni de 70 de centimetri, cantarind aproape 70 de kilograme si lucreaza la temperaturi sub zero grade. Monteaza sute de astfel de blocuri de gheata si le fixeaza cu apa si zapada pentru ca hotelul sa fie trainic si reusesc sa il inalte in mai putin de o luna, chiar daca rezista o perioada scurta din an, numai trei luni de zile.

Hotelul are mobilier din gheata, paturi din gheata acoperite cu piei de animale, saltele moi si lenjerii de pat calduroase, saci de dormit. De asemenea detine un bar de zi unde clientii sunt serviti in pahare de gheata, precum si un restaurant cu mese si scaune, bineinteles tot din gheata. Lumina este asigurata cu lampi fluorescente.


In fiecare an proiectul abordeaza o noua tema transpusa si adusa la viata de artistii ghetii care reusesc sa transforme Hotelul de Gheata intr-un unicat. Tema din acest an este muzica, abordata prin designul camerelor. Astfel, cele 14 camere si 6 iglu-uri sunt decorate cu statui din gheata ale unor artisti vedete ale muzicii romanesti si internationale. Corina Chiriac, Holograf, Manfred-Michael Seiler (Dragonul), Freddie Mercury si membrii trupei Queen, Elvis Presley, Michael Jackson, Prince, ABBA, Madonna, Peter Maffay, BZN si The Rolling Stones sunt artistii carora li s-a dedicat cate o camera in Hotelul de Gheata in aceasta iarna, la Balea Lac.

Citeste si:

De-a lungul timpului, mai multe vedete au vizitat Hotelul de Gheata de la Balea Lac. Printre acestea se numara Jean-Claude Van Damme, Maia Morgenstern, Helmut Duckadam sau Ovidiu Lipan.

Hotelul de gheata de la Balea Lac face parte dintr-un ansamblu de cladiri de gheata care mai cuprinde, pe langa corpul central si igluurile cu camere de cazare, si o biserica de gheata. Aceasta este construita langa hotel, iar modelul sau este preluat de la vechea Biserica de la Malancrav. Altarul este decorat cu sculpturi in alto-relief din gheata.

Accesul la Complexul de la Balea Lac se poate face doar cu telecabina.