Orasul Lisabona si-a asumat oficial luni rolul de gazda a editiei de anul acesta a concursului muzical Eurovision intr-o ceremonie ce da startul pregatirilor pentru a organiza pentru prima data aceasta populara competitie muzicala europeana, relateaza EFE.

"Predarea stafetei" a fost facuta de Vitaliy Klitschko, primarul orasului organizator al editiei de anului trecut, Kiev, omologului sau lusitan, Fernando Medina, intr-o ceremonie desfasurata luni la Primaria Lisabonei si transmisa in direct in tarile membre ale Uniunii Europene a Radio si Televiziune (UER).

"Va fi un mare moment pentru festival si pentru locuitorii capitalei", a comentat primarul Medina, care a subliniat ospitalitatea portugheza si caracterul "fascinant si vibrant" al orasului, nu inainte de a promite ca editia din 2018 va fi "una dintre cele mai bune" ale concursului.

Ceremonia a dat oficial startul pregatirilor pentru Eurovision 2018, un eveniment pe care Portugalia il va gazdui in premiera si care necesita o pregatire minutioasa. In primul rand va fi pregatita sala unde se vor desfasura galele, complexul Altice Arena de Lisboa, cu o capacitate pentru 20.000 de persoane.

Spatiul va fi amenajat pentru a raspunde si altor exigente ale concursului: cabine dressing pentru participanti si un spatiu rezervat pentru cei peste 1.500 de ziaristi care vor acoperi evenimentul.

La randul sau, Lisabona va suferi o mica revolutie in privinta capacitatii sale hoteliere, care va fi pusa la grea incercare de cei peste 1.000 de delegati, reporteri si mii de fani care vor urmari galele, atat in complexul Altice Arena, cat si in afara de pe ecranele gigant instalate in Praça do Comércio.

Evenimentul se va desfasura in mijlocul unor puternice masuri de securitate privata si publica care va fi asigurata de numeroase entitati, intre care si Primaria, care va contribui in acest scop cu 5 milioane de euro.

Portugalia, pentru prima data gazda Eurovision

Eurovision 2018 va fi o premiera absoluta pentru Portugalia, care dupa 53 de ani de participare discreta la acest concurs devine in sfarsit tara gazda datorita victoriei neasteptate de anul trecut a lui Salvador Sobral, cu balada sa ''Amar pelos dois''.
Citeste si:
Gazda Premiilor Oscar își dorește ca Volodimir Zelenski să...
Gazda Premiilor Oscar își...

La ceremonia de luni s-a aflat si configurarea participarilor la cele doua semifinale ale concursului, ce vor avea loc la 8 si 10 mai, printre care se evidentiaza Irlanda, tara care a castigat de cele mai multe ori concursul si care in 2017 nu a ajuns in finala si Rusia, care revine in concurs dupa ce anul trecut nu a participat in urma tensiunilor suscitate de reprezentanta sa cu Ucraina.

Romania va concura in cea de-a doua semifinala pentru a se califica in gala finala din 12 mai. Celelalte tari concurente in semifinala din 10 mai sunt Australia, Danemarca, Norvegia, Republica Moldova, Rusia, San Marino, Serbia, Olanda, Ungaria, Georgia, Malta, Muntenegru, Letonia, Polonia, Slovenia, Suedia, Ucraina.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.