Peste 5.000 de peruani au manifestat luni seara la Lima, in pofida sarbatorilor de Craciun, pentru a denunta gratierea acordata fostului presedinte Alberto Fujimori si a cere demisia actualului sef al statului pe care il acuza ca a negociat politic aceasta masura.

"Afara, PKK afara!" (acronim sub care este cunoscut presedintele Pedro Pablo Kuczynski), au scandat manifestantii iesiti in strada la caderea noptii dupa apeluri difuzate pe retelele sociale.

Importante forte de ordine au fost desfasurate pe strazile capitalei peruane pentru a-i impiedica pe manifestanti sa se indrepte spre clinica unde Alberto Fujimori a fost internat sambata pentru aritmie si tensiune arteriala mica si in fata careia sute de simpatizanti au venit sa sarbatoreasca punerea lui in libertate.

Potrivit medicului acestuia, Alejandro Aguinaga, Alberto Fujimori se afla in continuare intr-o sectie de terapie intensiva. El este suferind de "mai multe patologii degenerative, cum ar fi o fibrilatie auriculara. Este o problema care se va agrava la inima", a precizat el.

Fostul presedinte, condamnat pentru mai multe crime, a fost gratiat

Presedinte intre 1990 si 2000, Alberto Fujimori, 79 de ani si de origine japoneza, a fost condamnat in 2007 la 25 de ani de inchisoare pentru coruptie si crime impotriva umanitatii pentru ca a comandat asasinarea a 25 de persoane in perioada razboiului impotriva gherilei Sendero Luminoso (extrema stanga maoista).

Duminica, Pedro Pablo Kuczynski, l-a gratiat pe Alberto Fujimori "din motive umanitare", cu toate ca in campania electorala din 2016 si-a luat angajamentul sa nu il elibereze, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit unor sondaje, 65% dintre peruani s-au declarat in favoarea amnistierii fostului sef de stat, figura extrem de controversata in aceasta tara.

Presedintele Kuczynski l-a gratiat pe Alberto Fujimori pe baza unei recomandari medicale, la trei zile dupa ce a scapat de destituire cu ocazia unui vot in parlament.

El fusese acuzat ca a mintit despre legaturile sale cu Odebrecht, gigantul brazilian din domeniul constructiilor care a recunoscut ca a platit aproape cinci milioane de dolari unor firme de consultanta direct legate de seful statului, la acea data ministru, intre 2004 si 2013.

Adversarii lui "PKK" au lansat o procedura de destituire rapida ce se putea incheia joi prin vot. Erau necesare doua treimi din voturi pentru a-l rasturna de la putere, 87 din totalul de 130. Solicitarea de destituire pentru "incapacitate morala" a fost respinsa in final, primind 79 de voturi pentru, 19 impotriva si 21 de abtineri.

Citeste si:
Bolile oamenilor pe care le poate face și câinele tău
Bolile oamenilor pe care le...

In spatele acestui rezultat, adevarata infrangere pentru principala adversara a presedintelui, Keiko Fujimori - fiica lui Alberto Fujimori -, s-a dat o lupta pentru influenta in randul partidului ei, Fuerza Popular, principala formatiune de opozitie, cu fratele sau Kenji.

Votul a scos la lumina marile dispute din Fuerza Popular, pentru ca zece dintre parlamentarii partidului s-au abtinut, printre care Kenji Fujimori.

Zvonuri privind negocieri intre guvern si apropiati ai fostului sef al statului peruan legate de o eventuala gratiere prezidentiala au circulat cu insistenta in ultimele zile, mai scrie AFP.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.