Arheologii egipteni au descoperit patru morminte intacte, vechi de 3.500 de ani, care apartin unor copii din perioada celei de-a XVIII-a Dinastii Egiptene. 

Descoperirea a fost facuta in provincia Aswan, din Egiptul de Sus, a anuntat joi Ministerului egiptean pentru Antichitati.

In Aswan au fost facute si alte descoperiri, din diferite ere ale Egiptului Antic.

″Misiunea suedezo-egipteana care lucreaza in Gebal el-Silsila a descoperit patru morminte intacte de copii, misiunea austriaca de pe dealul arheologic din Kom Ombo a descoperit fragmente dintr-un cimitir datand din Prima Perioada Intermediara a Egiptului, iar misiunea egipteano-suedeza din Aswan a descoperit o statuie incompleta datand din epoca greco-romana″⁣, a precizat Mostafa Waziri, secretar general in cadrul Consiliului Suprem al Antichitatilor, potrivit Stirileprotv.ro.

In ultimele luni, autoritatile locale au anuntat o serie de descoperiri arheologice importante, iar Ministerul egiptean pentru Antichitati, Khaled al-Enany, a declarat la inceputul lunii ca "Egiptul va fi martor la mai multe descoperiri arheologice in perioada care va urma".

Descoperirile sunt mediatizate pentru a impulsiona turismul national, ce reprezinta pentru egipteni o importanta sursa de venit.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.