Directorul Serviciului Roman de Informatii (SRI), Eduard Hellvig, a declarat, joi, ca Serviciul se afla in afara oricarui joc de putere si ca se asteapta ca exercitarea controlului civil asupra SRI sa nu se transforme intr-un instrument politic sau mediatic.

"SRI este astazi in afara oricarui joc de putere. A fost un efort depus de-a lungul mai multor ani, insa ma astept ca si cei din exteriorul Serviciului sa fie responsabili si sa evite atragerea Serviciului in astfel de constructii. Controlul civil al SRI se face de catre Comisia specializata a Parlamentului, iar eu, in calitate de director, mi-am exprimat permanent totala deschidere pentru asigurarea unui control real si transparent. In egala masura, ma astept ca acest control sa nu se transforme intr-un instrument cu miza politica sau mediatica”, a declarat Eduard Hellvig, potrivit News.ro.

El a subliniat ca SRI si societatea trebuie sa beneficieze de un cadru legislativ clar si complet, adaugand ca Serviciul a fost primul care a reclamat necesitatea actualizarii cadrului normativ.

"Am solicitat in mod public, repetat, sprijinul Parlamentului pentru adoptarea noului pachet de legi privind securitatea nationala - cu scopul de a ne clarifica limitele de competenta si de a le aduce in actualitate. Sunt un democrat, in esenta – motiv pentru care am respins mereu abuzurile si excesele. Cred in reguli, cred in democratie si cred ca fiecare poate fi performant daca isi face datoria profesionist, in rolul pe care il are, cu tenacitate si mai ales cu echilibru”, a spus directorul SRI.

De asemenea, Hellvig a sustinut ca societatea poate progresa doar prin democratie, iar Romania poate rezista doar daca isi apara aceasta libertate.

"Oamenilor le e mai bine in democratii, in piete libere, in lumi bine aparate, in care pot sa fie liberi si demni. Aceste societati sunt, insa, afectate in prezent de noi amenintari si presiuni, care trebuie intelese, cunoscute si gestionate. Nu putem progresa decat prin democratie si prin modelele societatilor deschise, capabile sa sustina institutii puternice. Nu putem progresa decat daca ne desfasuram activitatea in afara oricaror imixtiuni si ingerinte. Suntem loiali valorilor si intereselor de securitate ale statului roman, ale cetatenilor tarii, ale partenerilor si aliatilor Romaniei”, a mai spus Hellvig, intr-un discurs la Universitatea de Vest din Timisoara.

Citeste si:
Firea nu se retrage din politică: „Ar fi prematur. Nu sunt acuzată...
Firea nu se retrage din...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.