Serviciile libaneze de informatii, in colaborare cu autoritatile australiene, au dejucat un atentat vizand o cursa a companiei aeriene a Emiratelor Arabe Unite Etihad, din Australia la Abu Dhabi, a anuntat ministrul libanez de Interne, Nouhad Machnouk, citat de La Repubblica. Atentatorii voiau sa foloseasca o papusa Barbie plina cu explozibili.

Machnouk a explicat, intr-o conferinta de presa, ca patru frati cu dubla cetatenie, libaneza si australiana, inclusiv doi aflati in detentie in Liban, au pus la punct planul de a arunca in aer avionul cu bombe ascunse intr-o papusa si intr-o masina de tocat carne.

Geanta de mana in care erau ascunse bombele nu a fost acceptata in cabina, pentru ca depasea cu sapte kilograme greutatea maxima admisa de Etihad.

Avionul urma sa decoleze cu 400 de persoane la bord, dintre care 120 de cetateni libanezi. Fratii intentionau sa detoneze bombele dupa 20 de minute de zbor.

Doi dintre frati, Khaled si Mahmoud Khayyat, se afla in prezent in arest in Australia, in timp ce un al treilea, Tarek, este un membru important al Statelui Islamic si se afla la Rakka.

Ministrul a adaugat ca al patrulea frate, Amer, este cel care a incercat sa urce in avion cu bombele. El a fost arestat in Liban, scrie News.ro.

Fratii au vrut sa “pedepseasca Emiratele Arabe Unite si Australia pentru ca fac parte din coalitia condusa de Statele Unite impotriva extremistilor”, a explicat ministrul de Interne.

Dejucarea complotului a fost anuntata in luna iunie de Australia, care nu a dat, insa, detalii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.