Polonia a respins categoric luni noaptea solicitarile repetate venite din partea Comisiei Europene, care a aratat ca statul de drept este amenintat de implementarea controversatelor reforme judiciare de la Curtea Constitutionala. De asemenea, acest raspuns creste posibilitatea ca liderii europeni sa aleaga o sanctiune grava, prin retragerea dreptul de vot de care beneficiaza Polonia, transmite Reuters.
Comisia Europeana le-a dat in decembrie liderilor conservatori de la PiS un ultimatum de doua luni pentru a implementa o serie de masuri legislative care sa protejeze puterile Curtii Constitutionale, dupa ce o serie de reforme judiciare si noi numiri au slabit considerabil independenta instantei fata de Guvern.

De asemenea, institutia europeana a lansat in urma cu un an o procedura de monitorizare fara precedent in ceea ce priveste respectarea statului de drept si a principiilor democratice din Polonia, care ar putea duce in final la retragerea dreptului de vot al tarii la nivelul Uniunii Europene.

Insa, o asemenea masura exceptionala trebuie sa fie sustinuta unanim de catre tarile UE.

Tensiunile dintre Varsovia si Bruxelles au crescut considerabil dupa ce conservatorii de la Lege si Dreptate (PiS) au preluat puterea in urma cu un an si jumatate si au inceput aproape imediat reformarea Curtii Constitutionale.

Ministerul de Externe a anuntat luni noaptea ca a depus un raspuns cu privire la ingrijorarile exprimate de Comisia Europeana (CE), relateaza News.ro.

Polonezii sustin ca reformele juridice adoptate in ultimul an si jumatate sunt in linie cu standardele europene si au creat ”conditiile corecte pentru functionarea normala” a Curtii Constitutionale.

”Polonia a subliniat din nou ca existenta acestei dispute politice cu privire la principiile care stau la baza functionarii Curtii Constitutionale nu poate sta la baza formularii unei acuzatii cu privire la o amenintare la adresa statului de drept”, se arata intr-un comunicat al ministerului de Externe de la Varsovia.

De asemenea, liderii polonezi sustin ca sunt stigmatizati de catre prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Fran Timmermans, care a cerut statelor membre sa sustina pozitia exprimata de Bruxelles in disputa cu Varsovia.

”Acest apel catre statele membre pentru a crea un front comun impreuna cu CE impotriva Poloniei este un exemplu flagrant de violare a acestor reguli”, sustine Varsovia.

Ministerul polonez a subliniat ca orice dialog dintre CE si o tara membra UE trebuie sa se bazeze pe respectarea suveranitatii, a obiectivitatii si a identitatii nationale.

Prim-Vicepresedintele CE l-a atacat dur vineri pe ministrul polonez de Externe, Witold Waszczykowski, acuzandu-l ca se foloseste de ”fapte alternative” pentru a apara controversatele reforme judiciare ale Varsoviei.

”Acum suntem cu adevarat in teritoriul faptelor alternative”, i-a spus Timmermans lui Waszczykowski in prima zi a Conferintei de Securitate de la Munchen.

Aceasta acuzatie din partea prim-vicepresedintelui a venit dupa un schimb de replici dure cu ministrul de Externe al Poloniei.

”Te rog sa ne permiti sa ne respectam propria lege fundamentala, nu viziunea ta despre Constitutie. Okay?”, a spus Waszczykowski.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.