Presedintele sirian Bashar al-Assad s-a declarat hotarat sa elibereze ”fiecare centimetru patrat din teritoriul” tarii sale si s-a laudat ca are ”legitimitate” si ”sustinere populara” pentru a-si duce la bun sfarsit obiectivele, intr-un interviu pentru presa franceza de luni, relateaza AFP.

”Avem legitimitatea de a elibera orice zona controlata de teroristi, indiferent de numele pe care si-l dau. Fie ca se numesc Statul Islamic, Al Nusra (aripa siriana a Al-Qaida), fie ca se numesc moderati sau Casti Albe (salvatori civili), nu avem nimic a face cu numele”, a declarat al-Assad pentru postul privat de radio RTL.

Damascul ii numeste ”teroristi” pe toti opozantii regimului lui al-Assad

In acest interviu, acordat totodata postului de radio France Info si postului LCP, presedintele sirian a declarat ca regimul sau este ”pe calea victoriei”, dupa recucerirea Alepului, al doilea oras sirian, asupra caruia regimul a preluat controlul integral in decembrie, dupa luni de asediu si bombardamente.

”Avem ca misiune sa eliberam fiecare centimetru patrat din teritoriul sirian. Acest lucru nu este nici macar discutabil”, a spus al-Assad.

Intrebat despre crimele de razboi de care este acuzat regimul de la Damasc - intre altele, torturarea prizonierilor, aruncarea de butoie cu explozivi din aeronave asupra populatiei civile, bombardarea spitalelor -, presedintele sirian a raspuns ca ”daca am fi facut asemenea lucruri, nu am fi avut sustinere, eu nu as mai fi presedinte, Guvernul nu ar mai fi acolo”.

”Am putut sa rezistam in tot razboiul pentru ca avem sustinerea populara”, a subliniat el. ”Si nu poti sa ai sustinerea populara daca iti omori proprii cetateni. Deci toata aceasta poveste nu sta in picioare”, a contraatacat el.

Pornit ca o revolta populara, in martie 2011, reprimata in sange, conflictul din Siria s-a militarizat rapid si s-a internationalizat. Razboiul s-a soldat cu peste 310.000 de morti in cei sase ani, scrie News.ro.

Citeste si:
Președintele Bashar al-Assad din Siria, reales cu 95.1% din voturi
Președintele Bashar al-Assad...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.