Organul executiv al Uniunii Europene (UE) a anuntat ca joi a fost tinta unui atac cibernetic "la scara larga", care i-a dezactivat accesul la Internet timp de mai multe ore, relateaza Radio Free Europe-Radio Liberty.

Politico a citat un e-mail trimis personalului Comisiei Europene (CE) din Bruxelles de catre serviciile acesteia de IT in care se arata ca acest atac de negare a serviciului distribuit (DDOS) a "condus la saturarea conexiunii noastre la Internet".

Un purtator de cuvant al Comisiei, Margaritis Schinas, a declarat, citat de agentia rusa de stat Tass, ca nu a avut loc vreo incalcare cu privire la date in acest incident.

Sursa atacului era neclara.

Un membru al personalului CE, citat de Politico, a declarat ca Internetul Comisiei a cazut "de doua ori, timp de mai multe ore".

Un purtator de cuvant al CE a declarat pentru Politico ca atacul "a fost oprit pana acum cu succes, fara ca serviciul sa fie intrerupt, desi viteza de conectare a fost afectata o perioada" de timp.

Presupusul atac cibernetic a avut loc in ziua in care presedintele ucrainean Petro Porosenko s-a intalnit cu lideri europeni la Bruxelles in cadrul summitului UE-Ucraina, scrie News.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.