Lynlee, o fetita din statul american Texas, arata ca orice copil normal de varsta ei, insa ea s-a nascut "de doua ori", o data in martie si a doua oara in iunie, dupa ce a supravietuit unei interventii medicale de indepartare a unei tumori rare, informeaza Xinhua.

Mama lui Lynlee, Margaret Boemer, a efectuat un control de rutina cu ultrasunete, la 16 saptamani de sarcina si a aflat ca fatul avea o problema de dezvoltare. ''Doctorul ne-a spus ca e ceva foarte grav cu copilul, ca avea teratom sacrococcigian'', a declarat Boemer intr-un interviu facut public de Spitalul de copii din Texas. ''A fost socant si inspaimantator pentru ca nu stiam ce insemna acel cuvant lung sau ce prognostic va aduce acesta'', a completat ea.

Teratomul sacrococcigian este o tumoare care se dezvolta inainte de nastere din zona coccisului copilului, fiind o problema de sanatate ce apare mai des la fete decat la baieti.

Acest tip de tumoare se intalneste in mod obisnuit la nou-nascuti, insa apare foarte rar, circa un caz la 35.000 de nasteri, conform reprezentantilor spitalului.

Unele dintre aceste tumori pot pot fi tolerate in timpul sarcinii si pot fi indepartate dupa nastere, a explicat pentru CNN dr. Darrell Cass, co-director al Centrului de Neonatologie din cadrul spitalului din Texas si profesor asociat la Baylor College Medicine. In cazul lui Lynlee, insa, acest lucru nu era posibil deoarece inima ei dadea semne de slabiciune, mai arata sursa citata.

Specialistul a luat decizia, impreuna cu Boemer, de a efectua o interventie chirurgicala de urgenta asupra fatului, in martie, la 24 de saptamani de sarcina. Cass a facut o incizie in uter, a scos fatul si a indepartat tumoarea gigantica. Apoi a plasat copilul inapoi in uterul mamei, precizeaza Agerpres.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.