Guvernul american a acuzat pentru prima data oficial Rusia pentru o campanie de atacuri informatice vizand organizatii ale Partidului Democrat inainte de alegerile prezidentiale din 8 noiembrie, relateaza Reuters.

“Credem, pe baza amplorii si sensibilitatii acestor eforturi, ca numai cei mai inalti oficiali din Rusia puteau sa autorizeze aceste activitati”, se arata intr-un comunicat al Guvernului american.

“Aceste furturi si dezvaluiri sunt menite sa interfereze cu procesul electoral american”, se arata in document.

Intr-un comunicat, Departamentul pentru Securitate Interna si biroul Directorului pentru Serviciile Nationale de Informatii nu acuza direct Guvernul rus pentru ca tentativele de piratare a sistemelor electorale din statele americane, dar au subliniat ca “scanarea si testarea” acestor sisteme a fost lansata, de cele mai multe ori, de pe servere operate de o companie rusa.

In plus, un purtator de cuvant al Departamentului pentru Securitate Interna a declarat ca oficialii americani au conchis ca atacurile informatice sunt ”conforme cu motivatiile ruse”.

Un inalt oficial american a declarat ca administratia Obama ia in calcul impunerea unor masuri de retaliere impotriva Rusiei, dar a refuzat sa le identifice deocamdata. El a precizat ca acestea ar putea ramane secrete.

Decizia administratiei Obama de a acuza Rusia pentru atacuri este ultima dovada a deteriorarii relatiilor dintre Washington si Moscova, in urma actiunilor ruse din Siria, Ucraina si in privinta securitatii informatice, scrie News.ro.

Oficiali americani din serviciile de informatii au conchis in urma cu mai multe saptamani ca Guvernul rus desfasoara sau orchestreaza atacuri informatice vizand Comitetul National Democrat si Comitetul Congresional Democrat de Campanie, avand ca posibil obiectiv perturbarea sau discreditarea alegerilor, in care democrata Hillary Clinton il infrunta pe republicanul Donald Trump.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

Atacurile informatice au alimentat temerile privind fiabilitatea sistemului american de vot, pe care Trump l-a descris drept “compromis”, fara a oferi dovezi clare.

Oficiali din serviciile de informatii au dat asigurari ca nu exista dovezi ca sistemele de inregistrare a voturilor ar fi fost manipulate.

Un purtator de cuvant al Kremlinului a calificat acuzatiile americane drept “o absurditate”, scrie agentia Interfax.

Presedintele echipei de campanie a lui Clinton, John Podesta, a declarat ca acuzarea publica a Moscovei pentru atacurile informatice ridica o singura intrebare: “De ce continua Donald Trump sa gaseasca scuze pentru rusi?”.

Anterior, Trump si-a exprimat indoiala in legatura cu implicarea Rusiei. In iulie, el a sugerat ca Rusia ar trebui sa incerce sa recupereze si sa publice emailurile de pe serverul privat al lui Clinton.

Citeste si:
O celulă teroristă islamistă a planificat atacuri asupra...
O celulă teroristă islamistă...

Echipa de campanie a lui Trump nu s-a pronuntat dupa ce SUA au acuzat oficial Rusia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.