Uniunea Europeana ar trebui sa infiinteze un "oras urias al refugiatilor" pe coasta Libiei si sa analizeze acolo cererile de azil ale refugiatilor care vin din alte tari africane, a declarat sambata premierul ungar Viktor Orban, relateaza Reuters.

Orban a facut aceasta declaratie la Viena, la finalul unui summit al unor state membre UE si tari din Balcani pe tema crizei refugiatilor.

Premierul populist de dreapta a oferit putine detalii despre proiectul sau si a apreciat ca influenta sa in aceste probleme este mica.

Insa el a insistat asupra faptului ca frontierele externe ale Uniunii Europene ar trebuie sa se afle sub un "controlul total" - inclusiv frontiera de la Marea Mediterana, unde Libia poate juca un rol.

Libia are un Guvern sustinut de ONU, insa se confrunta cu un haos politic dupa indepartarea lui Muammar al-Gaddafi de la putere, in 2011, si este impartita intre factiuni rivale.

Liderul ungar, care a provocat o serie de scandaluri dupa ce i-a diabolizat pe refugiati si dupa ce a ridicat un gard de sarma ghimpata la frontiera de sud a tarii, anul trecut, a subliniat ca deocamdata "ruta prin Balcani" a migrantilor este inchisa si a promis ca asa va ramane, insa a subliniat ca Europa este vulnerabila in continuare in partea de sud.

El a adaugat ca atat Libia, cat si Egiptul, sunt ambele parteneri importanti.

Insa "UE are nevoie de o noua politica in Libia", a declarat el intr-o conferinta de presa la Viena. "Libia este o regiune ale carei tarmuri pot fi folosite pentru a ridica panza catre Europa pentru ca acolo nu mai exista un stat", a subliniat Orban.

Unitatea Libiei trebuie sa fie pastrata, iar noul Guvern sa incheie un acord de cooperare, a indemnat el.

"Daca nu pastram Libia intreaga si nu o stabilizam, nu putem crea orasul urias al refugiatilor pe coasta mediteraneana a Libiei", a subliniat seful Guvernului de la Budapesta.

Orban a avut un punct de vedere similar si intr-un interviu acordat portalului Origo si publicat joi.

Ela spus ca Uniunea Europeana ar trebui sa extradeze toti imigrantii ilegali catre tabere de refugiati supravegheate de blocul comunitar, dar in afara frontierelor sale, relateaza News.ro.

Citeste si:
Orban: Rusia a devenit un stat terorist sub conducerea lui Vladimir...
Orban: Rusia a devenit un...

„Ar putea fi o insula, ar putea fi zona de coasta din nordul Africii, dar securitatea si produsele necesare in zona trebuie garantate de UE, in interesul sau”, a spus Orban in interviu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.